Să avem ţeluri curate!

„Creștinismul nu propune rețete, ci indică direcții. Creștinismul declară că nu poți funcționa în această lume după regulile ei, ci după regulile Celui care a creat-o.” ~ Andrei Pleșu

Provocările sunt multiple şi în mediile spiritualizate. Vrei să demonstrezi că eşti capabil, competent sau bun în ceea ce faci. Dacă reuşeşti să demonstrezi acest lucru, mândria te învăluie în seva ei dulceagă şi harul dumnezeiesc se îndepărtează de tine. Demonstraţiile sunt însoţite de pierderea harului, în timp ce manifestarea  unei anumite competenţe este dovadă de iubire sau dăruire. Lupta împotriva evidenţelor este cu atât mai acerbă în mediul religios.

Când ajungeam la Facultatea de Teologie simţeam o dulceaţă, o mângâiere inexplicabilă şi participam la informaţiile pe care părinţii profesori (ne adresam astfel pentru că majoritatea cadrelor didactice sunt preoţi) urmau să ni le ofere şi eram de multe ori uimită cum reuşesc să transmită informaţii atât de preţioase pentru sufletul şi duhul omului, fără să fie sau să pară pedanţi. Însă în sala de curs erau şi persoane care voiau să-şi etaleze ansamblul de cunoştinţe, reducând tot Adevărul la propriile convingeri. Sunt recunoscătoare profesorilor care ne-au încurajat să dezvoltăm ceea ce teologul ortodox român  Andrei Scrima numeşte “centralitate deschisă.”

„Provocarea cea mai mare este să ne menţinem în stadiul centralităţii deschise, ci nu în conservarea valorilor.” ~ Andrei Scrima

Să ştim în Cine credem şi de ce fără a deveni exclusivişti refuzând contactul cu oamenii care nu sunt „ca noi”, gata instalaţi în convingeri (adesea vecine cu obtuzitatea), este o dovadă de bun simţ.

Studiul teologiei m-a învăţat că centrul valorilor perene trebuie mereu actualizat prin cultivarea sufletului, iar ameninţarea uneori imperceptibilă constă în înrobirea acestuia de dragul efectului şi al utilităţii imediate. Dorinţele şi înclinaţiile noastre ajung să ne înjosească făcându-ne să credem în intensitate, senzaţional şi noutate. În scurt timp devenim ahtiaţi după satisfacţii, neputând fi vreodată satisfăcuţi pe termen îndelungat.

Cunoaşterea şi experierea duhovnicească trebuie să te transforme, să te apropie de versiunea cea mai bună a firii tale şi conştientizezi nivelul la care te afli în funcţie de dorinţele tale şi de felul în care te porţi cu semenii tăi.

Investim atât de prost entuziasmul, mânia, revolta, uneori şi compasiunea, iertarea şi acceptarea. Mânia deşi pare masculină, ea este nebărbătească şi este opusul tăriei şi al curajului. Entuziasmul poate ascunde naivitatea şi imaturitatea, când nu este bucurie adevărată. Revolta trebuie direcţionată către înclinaţiile care ne înrobesc sufletul. Compasiunea e menită să-l ajute pe semenul nostru, nu să-l adâncească în neputinţă. Iertarea să fie chip al bunătăţii şi libertăţii, nu lipsă de caracter şi toleranţă (auto)distrugătoare. A ierta înseamnă a pune bunătatea inimii şi iubirea mai presus de normativitatea mecanică a raţiunii. Acceptarea realităţii şi nu negarea ei este semn de sănătate mintală.

În procesul înţelegerii iconomiei dumnezeieşti se naşte posibilitatea respectului şi iubirii de sine sănătoase!

Fiind conştienţi de raţiunea pentru care am fost creaţi, facem alegeri cu mai multă precauţie privind viaţa noastră şi atunci se va instala pacea care înseamnă stabilitate, echilibru stabil. Însă pentru a putea să alegi conştient este necesară libertatea lăuntrică, iar acesta este terenul de luptă al omului cu el însuşi. Nu este suficient să te aliniezi pe calea dreaptă fiind motivat de îmboldirile vieţii tale, deşi este dezirabil decât să rătăceşti bezmetic pe meleaguri străine ei, însă ceea ce te schimbă şi te atrage cu adevărat să trăieşti creştineşte sunt valorile pe care le găseşti în ortodoxie, dacă desigur, rezonezi cu ele. Aceste valori îţi vor reda libertatea şi vei ajunge să te comporţi etic nu pentru a avea conştiinţa liniştită (deci pentru un scop egoist), ci pentru că te raportezi la o persoană pe care o iubeşti şi în care crezi. Trebuie să te aliniezi păstrându-ţi intact discernământul (dacă l-ai dobândit). Chiar şi când alegi ce consideri că îţi este benefic, separă atent accesoriul de esenţial, aparenţele de realitate şi profunzime.

În măsura în care te depărtezi de decadenţă şi  înaintezi spre faţetele mai înalte ale vieţii omeneşti se revelează libertatea şi iubirea ta – deci măreţia firii umane – însă şi posibilităţile sau înclinaţiile de decădere ale firii umane stau la pândă pentru a te atrage în mrejele instinctelor tale primare. Aşezarea lăuntrică este facilitată de statornicie şi determinare asumate. Clarifică-ţi cine eşti şi ceea ce vrei de la viaţă şi stabileşte-te pe un drum propriu firii tale prin care te poţi apropia de Dumnezeu dacă vrei să fii cu adevărat viu şi nu doar să exişti. Se tinde adesea către o „teologie particulară” şi sunt numeroşi oamenii care apelează la adevărul Bisericii sau la argumentul existenţei lui Dumnezeu pentru a-şi  deservi anumite necesităţi psihologice inconştiente. Onestitatea faţă de sine se deprinde în timp, dacă te apropii cu adevărat de Dumnezeu ca Persoană şi nu-L percepi ca pe un concept abstract.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.