Despre mine

Dintotdeauna am fost atrasă de bine, frumos, moralitate, sensibilitatea esteticii şi de iubirea dintre oameni. Nu intuiam atunci spre ce îmi vor îndrepta paşii aceste înclinaţii. Mai târziu m-am lăsat purtată spre psihologie şi teologie.

Privind retrospectiv mi se pare firesc drumul meu, atunci însă îl parcurgeam natural, cu lejeritate, şi nu cu frecventă responsabilitate asumată. Mă bucuram de drum, neglijând adesea responsabilităţile aferente. De mică am fost căutată pentru a-i asculta pe oameni, a-i încuraja şi a le puncta calităţile. Mai târziu, stilul meu terapeutic avea să se întemeieze treptat pe ascultare activă, empatie, optimism, seninătate (pe care unele persoane o confundau cu imaturitatea sau indolenţa) şi iubire.

Da, îmi iubesc pacienţii! Asta nu înseamnă că nu pot fi obiectivă din punct de vedere profesional, ci că mă implic cât de mult pot în acordarea sprijinului de care au nevoie. În formarea mea ca psihoterapeut am trecut pragul câtorva cabinete psihologice şi, în analiza mea personală, am simţit pregnant când unii terapeuţi erau foarte buni, dar îşi exersau doar profesia aleasă, şi alţii cărora într-adevăr le păsa de fiinţa pe care o aveau în faţa lor, şi mai puţin de „cazul” interesant (sau nu prea) care avea menirea dezirabilă de a-i stimula.

Nu este simplu să îţi asumi durerea de a retrăi anumite traume sau răni sufleteşti sângerânde sau cicatrizate. Nu este simplu nici să găseşti alte soluţii, mult mai adaptate la persoana care eşti astăzi şi să renunţi la mecanismele care te-au ajutat să faci faţă durerii existenţiale sau emoţionale din trecutul tău. Mai ales într-o societate în care manifestarea suferinţei este sinonimă cu eşecul existenţial.

Într-o societate în care oamenii se pansează prin fuga de durere, îi apreciez pe cei care nu-şi mai conduc viaţa după dictonul „Merge şi aşa, fericirea oricum nu există decât pentru cei naivi” sau „Timpul le vindecă pe toate”, ci acţionează proactiv pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii lor.

Astăzi ceea ce mă defineşte este relaţia bună pe care am construit-o în timp cu mine însămi, cu ceilalţi şi, mai ales, cu Dumnezeu. Nu a fost simplu şi nici uşor. În viaţa mea s-au schimbat anumite aspecte după ce m-am apropiat de Dumnezeu pe calea ortodoxiei, iar asta mi-a adus atât bucurii, cât şi suferinţă temporară când unele persoane la care ţineam au dispărut din viaţa mea, considerându-mă naivă (ca s-o spun eufemistic).

Apropierea mea de Dumnezeu m-a ajutat să mă cunosc cu adevărat, să fiu mai blândă cu mine şi cu ceilalţi, mai iubitoare şi să-i înţeleg mai bine pe cei din jurul meu, dincolo de teoriile psihologice. Mai am încă de învăţat să fiu mai tolerantă cu unii oameni, mai răbdătoare când îmi doresc ceva, mai curajoasă, mai perseverentă şi să cred cu mai multă tărie că tot ceea ce ni se întâmplă sunt ocazii pentru a evolua, dacă ştim să facem alegeri responsabile şi libere de constrângeri sau prejudecăţi.

Am avut şi înainte, însă acum s-a accentuat gustul meu pentru sublim şi devine aproape natural să fac din anumite evenimente mărunte împrejurări măreţe. Îmi păstrez capacitatea de a-mi făuri visuri (pentru care acţionez), de a mă bucura precum un copil adeseori şi mai ales de a percepe viaţa ca pe o imensă valoare.

Mă întâlnesc pe mine însămi stând în natură, în preajma apelor, privind si contemplând cerul, lângă oameni frumoşi, citind, pictând, plimbându-mă fără o ţintă precisă, îmbrăţisând persoanele pe care le iubesc şi frecventând lăcaşuri sfinte sau oraşe încărcate cu istorie şi cultură.

Pe tine ce te defineşte şi în ce momente îţi dai întâlnire?

ELENA DARIE

Sunt absolventă a Facultăţii de Psihologie şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” din Bucureşti, a cursurilor de Masterat “Psihodiagnoză Cognitivă şi Consiliere Psihologică” și“Psihotraumatologie și asistare psihologică”, a cursurilor postuniversitare “Psihoterapie experienţială şi a unificării centrată pe adult-copil-cuplu-familie” şi “Consiliere psihologică – evaluarea şi consilierea experienţială a copilului, adultului, cuplului şi familiei”, a cursului de formator pentru formatori acreditat de CNFPA, ce-mi conferă statutul de trainer autorizat si a cursului de consiliere vocațională GCDF.

Atestatele mele de liberă practică pentru psihoterapie şi consiliere psihologică sunt acreditate de Colegiul Psihologilor din România şi de Societatea de Psihoterapie Experienţială Română.

Experienţa mea profesională ca psiholog a debutat curând după absolvirea Facultăţii de Psihologie, când m-am angajat la Asociația Casa Ioana, unde am activat din 2007 până în noiembrie 2012. În această asociaţie nonguvernamentală am lucrat cu persoane care şi-au pierdut casele sau n-au avut niciodată vreo proprietate a lor.

În prezent îmi desfăşor activitatea în cadrul cabinetului meu de psihologie, unde asist pacienţi şi clienţi în şedinţele de psihoterapie individuală şi de grup, consiliere psihologică şi dezvoltare personală. De asemenea organizez workshop-uri şi grupuri de dezvoltare personală pentru diverse fundaţii şi centre educaţionale. Unul dintre proiectele care îmi sunt foarte dragi include suportul psihologic prin şedinte individuale şi terapie de grup adresat pacienţilor Institutului Oncologic din Bucureşti şi ai Spitalului “Sfânta Irina”, activitate care îmi hrăneşte realmente sufletul.

DSCF0785

Elena