Când siguranța emoțională plictisește

Ultimul stil de atașament din seria celor trei (pe cel ambivalent nu-l voi descrie pentru că-l deduceți din combinația stilului evitant cu cel anxios) este plicticosul” stil securizant. 

Stilul securizant pare plicticos pentru că nu activează sistemul de atașament al partenerului, ci este calm, statornic și liniștit. Nu transmite mesaje contradictorii, este sincer, direct și coerent. Nu apelează la comportamente de protest și nu recurge la jocuri strategice pentru a obține ce vrea de la partener. Își comunică așteptările și sentimentele nelăsând loc echivocului în relația lor.

Persoanele securizante răspund în mod eficient nevoilor partenerului și sunt atente să nu perturbe starea persoanei iubite prin infantilități sau conflicte interioare proiectate. Ele sunt iertătoare și uneori renunță la ele pentru binele omului pe care-l iubesc. Ceea ce nu le asigură armonia în cuplu decât dacă cealaltă persoană este receptivă la iubirea lor și la nevoia de armonie. Nu evită cu orice preț disputele, însă nu se ceartă de dragul de a se împăca sau de a interacționa mai ”pasional”. Pentru că sunt preocupate de starea de bine a partenerului știu când să ignore un anumit gest sau comportament și când să comunice despre ceea ce le deranjează sau le face să sufere. Nu sunt preocupate de stabilirea limitelor în relațiile pe care le au, însă pretind să fie tratate cu respect, demnitate și dragoste.

Securizanții sunt dornici de apropiere, se simt bine în intimitate și știu să respecte spațiul personal al celuilalt, nu impun nimic, ci doar își exprimă nevoile, dorințele sau așteptările. Fiind persoane statornice se hotărăsc repede să se implice mai serios într-o relație durabilă permițându-și să iubească și să se lase iubite. Când nu consideră că un partener este potrivit, se retrag din relație pentru că timpul este o valoare pentru ei.

Interpretează, de cele mai multe ori, corect indiciile verbale sau nonverbale din partea partenerului și sunt capabile să-l liniștească când acesta este nervos sau anxios, dându-i încredere în el și securizându-l prin empatie și sprijin adevărate.

De obicei persoanele cu stil de atașament securizant sunt autonome și nu sunt ușor de scos din sărite. De aceea pot părea indiferente, pasive sau arogante. Nu se simt amenințate în situații în care sunt criticate și știu cum să primească un feedback, de orice natură ar fi, fără să se simtă ofensate. Sunt capabile să stingă conflictele și să creeze mai multă intimitate, dacă își doresc asta.

Pentru un partener anxios, persoana securizantă este o binecuvântare pentru că îl ajută să aibă mai multă încredere în el arătându-i că-l prețuiește și că îl iubește, nevoi fundamentale pentru anxios. În relație cu un evitant aduc mai multă liniște, însă influența lor este semnificativ mai redusă ca în cazul anxiosului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.