Ne-am obișnuit să avem automatisme mentale și nici măcar nu mai conștientizăm că ruminațiile ne afectează viața într-un mod defectuos. Simțim că este ceva în neregulă cu noi abia când ajunge să doară golul sufletesc.
Automatismele mentale ocupă locul responsabilității de a ne crea pe noi înșine în așa fel încât să devenim capabili să trăim armonios în cadrul realității exterioare.
În loc să pregătim bine prezentul suntem absorbiți de trecut sau ne raportăm la viitor cu speranță utopică sau anxietate, omițând faptul că viața se întâmplă astăzi. Mulți oameni pierd din vedere nevoile sufletului și sunt concentrați asupra trupului. Astfel sufletul ajunge tot mai plăpând și cedează, copleșit de slăbiciune, înaintea trupului, ceea ce este cam trist. Atitudinea egală în majoritatea situațiilor din viață, pe care o propovăduiesc toate religiile lumii, poate fi o soluție salvatoare care te protejează de oscilații afective consumatoare și inutile. Pentru a-ți întări sufletul trebuie să conștientizezi că nu vei trăi veșnic. De aceea, Sfinții Vasile cel Mare, Evagrie Ponticul și Ioan Scăraru ne îndeamnă adesea să ne gândim la moartea iminentă care ne așteaptă. Cu acest gând în minte și-n suflet alege să ierți, să lași în urma ta ranchiuna, resentimentele, geloziile, invidia și nemulțumirile. Ocupă-te doar cu ceea ce îți onorează și hrănește sufletul, având grijă totodată de trup și de minte.
Filosoful presocratic Democrit spune: ”Lumea este alterare, viața-părere.” Dacă nu ai mai investi atât de multă certitudine în opiniile tale privitoare la felul in care percepi viața, pe tine însuți sau relațiile cu ceilalți, poate că te-ai priva măcar ocazional de suferință. Totul în jurul tău se schimbă, nimic nu rămâne la fel, iar ceea ce se petrece în exteriorul tău te va afecta numai dacă tu permiți acest lucru. Adesea relațiile tale suferă pentru că tu ești cel care suferă și viciezi toate relațiile pe care le ai. De asemenea, ți-ai face un beneficiu și dacă te-ai opri din a judeca și critica viețile oamenilor din jurul tău. Nu ai de unde să știi cum ai fi procedat dacă ai fi fost confruntat cu aceleași provocări, posibilități și tentații.
”Să gândești înseamnă să vorbești cu tine însuți” ~ Platon
Oamenii apelează la psihoterapie ca să învețe să vorbească cu ei înșiși. Nu numai ca să vorbească despre ei, ci și cu ei. Pentru că gândirea lor vagabondează, îi întreb ce vor să facă cu viața lor. Nu să reflecteze vag la asta, ci să se gândească cu adevărat. De multe ori, îi îndemn să scrie pe o coală, în cabinet, obiective pe termen scurt, altele pe termen lung și împreună alcătuim un plan pentru îndeplinirea lor. Construim și un program personalizat de care să se îngrijească zilnic pentru a fi în contact cu ei înșiși.
Unii pacienți și clienți îmi solicită teme pentru acasă, iar aceasta este preferata mea: să vorbești cu tine însuți! Le recomand să scrie în ”jurnalul recunoștinței” despre viața lor interioară: gânduri, impresii din timpul zilei, dialoguri pe care le au cu ei înșiși, emoțiile pe care și le produc, iar la final să mulțumească, să fie recunoscători pentru ceea ce li s-a întâmplat în ziua respectivă. Pentru că mult prea frecvent dialogul interior, dacă există, este unul confuz, anxios sau negativ, vreau să devină conștienți de ceea ce își produc ei înșiși, și mai ales, că orice gând care iți acaparează mintea are tendința să se transpună în act.
Vreau să reflectezi la ceea ce s-a întâmplat astăzi în viața ta, ce ai învățat, cum te-ai comportat cu tine însuți și cu ceilalți, ce emoții alegi să păstrezi în sufletul tău și mai ales, cum te pregătești să întâmpini somnul! Exercițiile acestea ne dezvăluie vidul gândurilor noastre.
Persoanele supraresponsabile cer sarcini suplimentare pentru acasă pentru a-și liniști conștiința că se ocupă de binele lor, însă acestea vor să acționeze asupra exteriorului, îndeplinind temele, ca să nu intervină asupra interiorului, presupunând mult mai mult efort, disciplină și perseverență. Persoanelor comode le recomand sarcini între consultații pentru a se responsabiliza și disciplina. Persoanelor cu un grad de autonomie și maturitate suficient, le recomand rar teme suplimentare de reflecție pentru acasă pentru că ele știu ce să facă cu timpul lor.
”Ruminațiile condiționează satisfacția de sine, a moralului nostru, a cutezanțelor si a renunțărilor noastre.” ~ Christophe Andre
Dimineața, scoală-te puțin mai devreme, mergi la fereastră să respiri aer proaspăt și vorbește cu tine sau cu Dumnezeu. Îți poți spune un compliment, îți poți fixa un obiectiv sau te poți întreba cum te simți. Seara, reflectează la ziua care a trecut în loc să citești sau să lâncezești în fața televizorului. Iar exercițiul autoconfesiunii să nu-ți înlocuiască viața. El are menirea de a se substitui ruminațiilor, și nu contactelor cu ceilalti și nici acțiunii sau rugăciunii.