Muzica – vehicul psihoterapeutic spre o viață frumos trăită

Dex-ul definește muzica precum arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. Ce definiție searbădă pentru arta care are atât de multe beneficii asupra sufletului și psihicului omului!

Pentru mine muzica, în special cea clasică, este un izvor nesecat de adevăruri înalte și de emoții care îmi fac sufletul să danseze. Îmi trezește sau transformă stări sufletești și mă face să răsuflu pe notele ei muzicale care mă inspiră să creez propriile scenarii reactivându-se evocarea unor trăiri uitate. Când pătrund în tainele ei nu este întotdeauna simplu să-i descifrez mesajul, însă dacă sunt pregătită să-mi deschid sufletul pentru a primi ce are de oferit, lăsând orice altceva deoparte, fiind prezentă doar pentru ea, muzica poate face în interiorul meu minuni la fel de mari ca și iubirea. Nimic nu devine mai simplu și firesc atunci când iubești cu adevărat tot ce te înconjoară: natura, cerul, lumina, oamenii, sunetul, culoarea, sclipirile din ochi, zâmbetele discrete, râsetele diafane, gândul la persoana iubită când nu este lângă tine sau fericirea de a o îmbrățișa….viața!

Muzica are propria ei energie, așa cum fiecare om are propriul lui nivel energetic, și se situează într-un registru complet autonom. Fiecare melodie ne transmite un alt mesaj, are propria ei viață de împărtășit, făcându-ne sufletul și mintea să vibreze pe notele ei sonore. Iubind muzica unui compozitor sau artist suntem în stare să călătorim oriunde numai să-l ascultăm cântând live și să-l întâlnim. Astfel muzica înfrânge orice barieră și deschide comunicarea interumană mai mult ca oricare altă formă de artă.

„Nu există boală de care nu ne-ar vindeca o lacrimă ce-ar începe să cânte”~ Emil Cioran

Emil Cioran a început să-mi placă de când am descoperit că iubește cu înflăcărare muzica. El recomandă Mozart și Bach contra disperării – cu care s-a luptat toată viața. Muzica este un liant spre cunoaștere, intimitate și iubire aducând oameni atât de diferiți împreună (mă simțeam foarte departe de filosoful pesimist menționat mai sus, însă după ce am aflat că iubim aceiași compozitori m-am simțit brusc mult mai aproape de el, de opera lui și de momentele mele de disperare, pe care nu le-am mai negat). Când iubim aceeași muzică ne cuprinde un sentiment adânc de fraternitate. Îmi amintesc cum în Dubai am rezonat imediat cu cântecele religioase ale musulmanilor, cu muzica lor arăbească, dar și lor le-a plăcut muzica barocă, și chiar muzica latino, învățând câteva mișcări din stilurile de dans salsa și samba. Este impresionant să vezi bărbați îmbrăcați în kandura dansând salsa destul de flexibil! 🙂

Prefer predominant muzica fără versuri pentru că o simt mai profundă și adevărată, generatoare de emoții sublime. Arta sunetelor poate vindeca sufletul de multe suferințe (prin sublimare în special) și ritmul ei generează noi idei însoțite de emoții. În cazul muzicii vocale, lipsa de echivoc a mesajului limitează libertatea, însă ceea ce dă o valoare calitativă melodiei este însoțirea cuvintelor de către linia melodică, creând astfel o comunicare infraverbală și te poți gândi la ceea ce a vrut să transmită cel care a creat muzica, nu numai la mesajele adesea mult prea emoționale sau personale ale cântărețului.

Muzica clasică ne stimulează și sinergia: ați fost atenți la sunetele din priviri, la culoarea unui zâmbet, la mirosul bucuriei, la mesajul îndrăzneț al unui parfum, la gustul unei atingeri?

„Muzica are virtuți consolatoare.” ~ George Enescu

Să fim puternici prin blândețe și simplitate ne povățuiește George Enescu. Cred că am fost în casa din Sinaia a celui mai mare compozitor român de vreo 20 de ori și de câte ori mă voi mai opri în acea stațiune montană voi trece pe la el, este un pact care acum a devenit public. De abia aștept să-i pot reproduce compozițiile pentru vioară. Începând din acel moment viața mea va deveni o muzică inspiratoare perpetuu. La cursurile de vioară am învățat că existența întreagă este despre a cânta. Vioara mea m-a învățat că eu cânt împreună cu și la ea, probabil asta așteaptă și viața de la noi. Cântăm la un instrument, nu lucrăm la un instrument, ci cel mult îi dăm naștere, îl construim. Ce grozavă ar fi viața dacă întreaga existență ar fi o cântare responsabilă, nu despre a obține ceva sau a ajunge la destinații. Viața nu este o călătorie și nici un test. Viața este o instruire, o pregătire pentru întâlnirea cu noi înșine, cu Dumnezeu, cu ceilalți – de la suflet la suflet – și cu întreaga creație văzută și nevăzută (mă refer la revelația naturală și la cea supranaturală).

vioara

Pe muzica lui Bach sau a lui Rahmaninov pot să zbor cel mai înalt sau să cobor cel mai profund spre taina muzicală a ființei mele. Toate emoțiile mele se îndreaptă spre sublim pe muzica lor și îmi amintesc ceea ce sunt chemată să devin, odată cu lumea toată. Multe articole au fost create în timp ce ascultam compozițiile lor. Deci dacă v-a plăcut vreun articol este meritul muzelor mele. 🙂

„Muzica este o patrie, un refugiu, o credință, o licărire de lumină… Muzica ar fi pentru mine poate un lucru mai puțin înălțător și mai puțin pur dacă, asemenea multor alții, nu i-aș cere decât să-mi procure plăcere. După dezbinările nebune ale ființei tale, te apucă o dorință de puritate angelică, în care te-ai putea unifica, într-un vis de transcendență și de seninătate, departe de lume, plutind într-un zbor cosmic, cu aripile întinse spre vaste depărtări”, afirmă Georges Duhamel.

„Și îmi vine să înghit cerurile care pentru mine nu s-au deschis niciodată.” ~ Georges Duhamel

Câteva beneficii ale muzicii clasice:

  • dezvoltă suplețea gândirii, stimularea imaginației, rafinarea afectivității, creativitatea intelectuală și artistică,
  • mijloc de atenuare a stresului psihic,
  • efect cathartic (eliberare de emoțiile negative acumulate, scăderea marcantă a tensiunii emoționale),
  • relaxant (eliberare de oboseală și posibil sedarea – te ia somnul, euforie – generată compensator față de dispariția rapidă a conținutului afectiv negativ),
  • stimulare psihică multiplă: senzorială (creșterea rezistenței la efort), intelectuală (mai ales ideația), volițională (efect mobilizator); potențarea unor procese psihice – clarificare interioară (stimularea bucuriei sau a tristeții),
  • stimulează imaginația și o îmbogățește,
  • stimulare psihică – creșterea randamentului cognitiv (memorie, ideație și creativitate),
  • creșterea încredereii în sine,
  • stimularea voinței și inițiativei,
  • scăderea pragului durerii (efect analgezic),
  • îmbunătățește memoria.

Prin muzica barocă, de cameră, de operă, muzica de jazz și de operetă ne putem modela activ personalitatea prin posibilitatea întăririi unor trăsături favorabile sau, respectiv, corectării celor nefavorabile. Toate se pot educa și autoregla dacă avem motivație puternică și perseverență: nevoile, simțurile, inteligența, emoțiile, caracterul și atitudinile.

Compozitorii mei preferați sunt: Wagner, Rahmaninov, Bach, Ceaikovschy, Chopin, Strawinski, Verdi, Schubert, Mahler, Boccherini, Haendel, Vivaldi, Brahms, Haydn și Mozart. Vă invit să descoperiți și voi cu care compozitori rezonați și să le permiteți să vă dăruiască emoții sublime.

Meloterapia implică importante valențe de igienizare psihică și energetică.

  • Colerici: Haendel, Villa-Lobos, Beethoven
  • Pasionați: Bach, Beethoven, Wagner, Debussy
  • Sentimentali: R. Schumann, Roussel, Duparc
  • Sanguini: Vivaldi
  • Flegmatici: Haydn, Brahms
  • Melancolic: Chopin
  • Bach și Mozart trezesc calmul și seninătatea
  • Wagner, Bruckner, Mahler – amplifică anxietatea
  • Beethoven – sporește ambiția
  • Pentru obsesii și fobii: Brahms, Haydn, Paganini, Schubert.

Pentru scrierea acestui articol m-am inspirat din cartea coordonată de Ioan-Bradu Iamandescu: ”Muzicoterapie receptivă”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.