WORKSHOP: Curajul de a fi demn într-o lume pervertită

by //
“Am impresia că astăzi ne minţim mai mult pe noi înşine, cu mai multă abilitate decât altădată, iar astfel, comunicarea cu noi înşine devine mai dificilă.“ ~ Jacques Salome

Ai nevoie de putere interioară, curaj şi siguranţă de sine pentru a trăi în societatea de astăzi fără a-i adopta principiile şi obiectivele. Este o societate predominant a manipulării, consumatorismului, non-valorilor, a superficialului.

Te intrebi cum poţi să-ţi păstrezi valorile morale când cei care au succes se încredinţează unor standarde morale îndoielnice.

Ajungi poate să-ţi spui că un compromis nu defineşte ceea ce eşti. Un compromis poate fi făcut în slujba confortului material, a acceptării sociale, a armoniei conjugale, a ascensiunii profesionale. Îţi spui că scopul scuză mijloacele, doar aşa procedează toţi cei care reuşesc. Vei constata ulterior că te-ai lansat în valurile compromisurilor care, în timp, vor avea rolul de a te înstrăina de tine însuţi/însăţi.

Începi să te îmbraci, să vorbeşti, să mergi în locuri care nu te definesc, pentru a fi considerat modern. Însă, a fi civilizat este mai mult decât a fi modern. A fi civilizat presupune să-ţi păstrezi demnitatea, chiar dacă nu îţi este recunoscută şi să-ţi trăieşti viaţa după valori superioare.

Asumă-ţi riscul de a fi diferit! Astfel vei ajunge să te respecţi şi să te iubeşti.

Ocupă-te mai mult de nevoile tale, alege să te schimbi treptat în direcţia pe care tu o alegi. Nu permite nimănui să-ţi spună cine eşti sau cum ar trebui să fii. Alimentează-ţi mai puţin lipsurile (prin achiziţionarea de bunuri, imagini, diplome) şi mai mult nevoile.

Alege să nu te pierzi. Întreabă-te mereu ce este cu adevărat important pentru tine în viaţă. Cum îţi vei îndeplini visurile?

Vom vorbi în cadrul atelierului de dezvoltare personală despre cum să rămâi tu însuţi/însăţi într-o lume egocentristă şi mercantilă.

Detalii despre Workshop:

Data: 12 martie, orele 18:00 – 21:00
Taxă de participare: 50 lei
Trainer: Elena Darie – Psiholog, Psihoterapeut Experienţialist şi Consilier Psihologic, acreditat de Colegiul Psihologilor din România şi Societatea de Psihoterapie Experienţială din România.
Locaţia va fi comunicată ulterior participanţilor.

Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare:
Elena Darie: 0723.581.171 – elena.darie@gmail.com

De la atracție la o relație de cuplu de durată – patternuri către sufletul pereche

by //
“Cea mai mare putere pe care o deţine un individ este puterea de a alege” ~ J. Martin Kohe

În acest articol voi vorbi despre nevoia esenţială de iubire în relaţie cu un partener. Deşi ne iubim familia şi prietenii, avem nevoie să iubim un bărbat, respectiv o femeie şi să fim iubiţi la rândul nostru de acesta/aceasta.

Observ tot mai frecvent carenţele afective ale oamenilor, iar nevoia de a fi iubiţi este alarmantă. Atât în mediile sociale, cât şi în incinta cabinetului, persoanele îmi dezvăluie suferinţa apăsătoare ce derivă din lipsa sentimentului de a fi iubite pentru ceea ce sunt, de către un partener. Persoanele care sunt deja într-o relaţie îşi manifestă nemulţumirea, iar persoanele singure durerea unei vieţi solitare.

Astăzi întâlnirea spontană dintre un bărbat şi o femeie trece imediat sub testul evaluării persoanei în vederea stabilirii unei posibile relaţii de cuplu. Nu mai ştim să socializăm fără să aşteptăm nimic de la celălalt. Dacă însă criteriile partenerilor au fost satisfăcute şi se începe o relaţie de cuplu aceasta alegere nu este deloc întâmplătoare, ci este efectul unei lungi perioade de singurătate, unei nevoi disperate de a avea o relaţie sau este o alegere conştientă bazată pe atracţie şi compatibilitate.

În general, alegerea partenerului de viaţă este inconştientă, bazată pe anumite scenarii:

a) Alegi predominant femei / bărbaţi care au nevoie să fie salvaţi. Ca atare, eşti atras/ă de persoanele pe care le percepi ca fiind fragile, hipersensibile, nerespectate, lipsite de iubire şi înţelegere sau care sunt sau au fost rănite. Astfel devii salvatorul partenerului tău, din rolul de părinte, terapeut, duhovnic sau profesor.  Speranţa ta secretă ca salvator este ca el sau ea să devină în timp ceea ce tu ştii că poate deveni. Deci, te îndrăgosteşti de potenţialul lui/ei latent. Nevoile tale profunde, care te fac să te simţi atras de persoane vulnerabile, sunt acelea de a te simţi superior, util, valoros, puternic, şi de a deţine controlul. În faţa cui ai putea să te simti mai inteligent, echilibrat, puternic, decât în faţa unei persoane care nu face faţă provocărilor vieţii?

b) Te îndrăgosteşti de parteneri inaccesibili, fie că sunt implicaţi în altă relaţie de cuplu, fie că nu s-au detaşat emoţional de fostul partener de cuplu, fie că pare indisponibil. Acest tip de atracţie îţi semnalează faptul că nu te respecţi suficient sau că îţi este teamă de intimitate şi de un angajament profund. Dacă eşti atrasă de parteneri care nu îţi confirmă că sunt interesaţi să deveniţi un cuplu, faptul că perseverezi pentru a-l cuceri, îţi indică o nevoie de validare a calităţilor tale ca femeie.

c) Îţi iubeşti partenerul pentru potenţialul lui. Te gândeşti că partenerul tău nu a fost iubit şi îţi spui că doar iubirea ta il va face să înflorească. Încerci să te convingi că are nevoie de o şansă, de încurajare, sprijin şi de mobilizare pentru a reuşi. Se întâmplă să vezi în el calităţi de care el nu este conştient sau nu le apreciază. Astfel, tu îţi satisfaci nevoia de control ocupându-te de actualizarea potenţialului partenerului tău, ceea ce te face să te simţi puternică şi stăpână pe situaţie (respectiv relaţie).  O convingere pe care o ai fiind atras/ă de astfel de parteneri este că nu vei primi ceea ce vrei, că nu meriţi să ai alături un partener atrăgător, inteligent, matur emoţional si disponibil pentru tine. De asemenea, lipsa curajului de a-ţi îndeplini propriile visuri te face să te focalizezi pe nevoile partenerului tău.

d) Partenerul tău este modelul tău. Când partenerul tău îţi este mentor, vei încerca să fii ca el depersonalizăndu-te sau nedezvoltându-ţi personalitatea; îl vei considera mai inteligent ca tine, ajungând să-ţi bagatelizezi calităţile; vei renunţa la anumite principii doar pentru că el îţi cere asta; nu vei îndrăzni să-l dezaprobi; vorbeşti despre el numai în termini laudativi. Ceea ce te predispune la o astfel de relaţie este lipsa unei suficiente afecţiuni, protecţii şi atenţii din partea unui părinte sau figuri parentale, sau, dimpotrivă, ai primit prea multă iubire şi vrei să menţii inconştient această dependenţă emoţională. O altă nevoie este ca cineva să compenseze vidul tău interior prin Eul lui puternic, încrezător şi bine conturat.
 

Mai sunt şi alte tipuri de scenarii, însă le-am menţionat aici pe cele mai frecvente. Relaţiile care au luat naştere datorită acestor nevoi nu vor dura în timp dacă partenerii nu îşi conştientizează dificultăţile pe care le au în primul rând în relaţia cu ei înşişi.  Ei nu ajung să-şi dezvolte personalitatea şi să crească emoţional, vindecându-şi măcar parţial rănile. O relaţie de cuplu sănătoasă are nevoie de un fundament bazat pe încredere, apreciere şi respect reciproce, ci nu pe sentimente de putere, control, compasiune sau milă. Sentimentul de putere pe care ţi-l dă controlul exercitat în cadrul relatiei este iluzoriu. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru tine este să-ţi infrunti curajos trăirile de neajutorare adânc înrădăcinate în sufletul tău. Doar din această confruntare va răsări puterea adevarată.

Pentru a alege într-adevăr un partener potrivit este esenţial să ne integrăm traumele, eşecurile şi rănile.

“Partenerul potrivit” nu este acelaşi cu “sufletul pereche”. Consider că mai multe persoane pot fi “potrivite”, însă unul singur este “sufletul pereche”.  Nu toate persoanele îşi întâlnesc sau recunosc sufletul pereche, şi astfel am ajuns să ne mulţumim cu parteneri potriviţi, ceea ce nu este o variantă de neglijat. Voi explica ceea ce înţeleg prin aceste două concepte.

“Partenerul potrivit” este femeia sau bărbatul cu care suntem compatibili în multe aspecte ale vieţii în doi. Prin comunicare ne putem adapta unul la celălalt fără a fi necesar un efort considerabil, iar compromisurile nu conţin nimic negativ dacă sunt acceptabile, reciproce şi negociabile în timp. Ele sunt distructive numai când au un caracter unilateral şi vizează crearea unei armonii false. Obstacolele inerente vieţii în cuplu pot fi depăşite dacă există inteligenţă, voinţă şi iubire. Este însă imposibil ca o relaţie să se dezvolte dacă un partener detectează o problemă, iar celălalt o neagă. Mai este posibilă situaţia când niciunul dintre parteneri nu progresează, ci perpetuează rolurile pe care şi le-au stabilit, menţinând astfel relaţia într-un ambient “armonios”.

Crizele de pe parcursul vieţii unui cuplu  sunt inevitabile şi necesare. Ele permit afirmarea şi armonizarea diferenţelor individuale. Lipsa certurilor nu indică întotdeauna calitatea relaţiei, cât mai ales, neputinţa unuia sau a ambilor parteneri de a se defini şi poziţiona responsabil în interiorul relaţiei.

“Sufletul pereche” în viziunea mea nu are legătură cu mitul, atât de popularizat, cu acelaşi nume. Sufletul tău pereche nu trebuie să aibă într-un mod imperios aceleaşi gusturi ca tine, ci să-ţi accepte preferinţele diferite de ale sale; el nu îţi va ghici nevoile sau dorinţele, ci le va înţelege când i le vei comunica şi va fi receptiv la ele; el nu va fi mereu calm, blând, înţelegător, vesel, ci va fi disponibil să-ţi împărtăşească trăirile lui. Împreună cu “sufletul pereche” vei putea construi o relaţie bazată pe respect, încredere, grijă, stimulare personală/intelectuală/spirituală/profesională, apreciere, protecţie şi prietenie.

Diferenţa dintre „partenerul potrivit” şi „sufletul pereche” constă în natura mai intensă a sentimentelor, gradul de compatibilitate superior, comunicarea pe toate nivelurile este înalt calitativă în cel de-al doilea caz şi în sentimentul de „odihnire” unul în celălalt.

Alegerea partenerului se face prin două filtre:

Persoanele raţionale aleg să pună accentul  pe gândire şi mai puţin sau deloc pe ceea ce simt, pretextând că sentimentele perturbă luarea deciziilor importante. Ele îşi aleg partenerul în funcţie de calităţile pe care au stabilit să le aibă viitorul lor tovarăş de viaţă. Reprimându-şi afectivitatea, aceste persoane sunt foarte calculate şi uneori mercantile. Ele nu-şi permit să iubească într-adevăr de teama de a fi respinse, abandonate, înşelate, trădate sau umilite. Însă, cine nu riscă, nu are posibilitatea să simtă într-un mod plenar iubirea.

Persoanele sentimentale îşi aleg partenerii în funcţie de ceea ce simt în prezenţa lor. Dacă se simt acceptate şi apreciate tind să investească în relaţie, fără să ţină cont că sentimentele pot reflecta, de multe ori, starea lor interioară şi nu au legătură directă cu gradul de compatibilitate sau cu calitatea relaţiei. Ele confundă confortul şi siguranţa unei interacţiuni cu atracţia faţă de o persoană şi compatibilitatea unei posibile relaţii de cuplu.

Este dezirabil un echilibru între sentimente şi partea raţională atunci când ne alegem partenerul. O relaţie de cuplu are mari şanse să fie de lungă durată dacă partenerii au proiecte sau pasiuni comune, valori asemănătoare, niveluri de inteligenţă şi maturitate emoţională similare şi un fundament religios comun pe care să-l dezvolte şi prin stimulare reciprocă.

Nu rare sunt situaţiile când o persoană dăruieşte foarte mult încă de la prima întâlnire, spunându-i persoanei pe care tocmai a cunoscut-o că o iubeşte, confundând astfel atracţia cu iubirea şi minţindu-se pe sine că  a descoperit “sufletul pereche” şi de aceea a depăşit galopant etapele unei relaţii de cuplu şi a ajuns imediat la iubire. Nu putem iubi cu adevarat o persoană până când nu o cunoaştem.  Putem simţi atracţie faţă de ea, admiraţie, sentimentul de îndrăgostire, respect, apreciere, pasiune, însă nu iubire. Comportamentul persoanelor care de la primele contacte îşi dezvăluie sentimentele de iubire ne transmite nevoia lor imensă de a fi iubite. Aceste persoane se vor agăţa curând de partener şi devin dependente emoţional de el.

Dacă fiecare dintre noi am prefera să dăruim înainte să primim, calitatea relaţiilor cred că ar fi diferită. Suntem mult prea doritori să primim şi astfel nu obţinem nimic. Vrem să ne asigurăm că suntem iubiţi şi abia apoi începem să iubim. Dacă vrem să fim apreciaţi, iubiţi, respectaţi şi încurajaţi, să oferim noi aceste lucruri partenerului nostru. Să ne oferim însă şi nouă ceea ce îi oferim persoanei iubite: iubire, blândeţe, sprijin, încredere, apreciere şi stimulare.

Singurătatea omului modern, la granița dintre stigmat și necesitate

by //

Traim intr-un secol in care comunicarea se desfasoara mult mai lejer ca in trecut si, cu toate acestea, nu reusim sa comunicam, ci doar sa vorbim. Desi accesul la informatie si comunicare este facil, nu reusim sa stabilim si sa intretinem relatii intime.

Se intampla adesea sa devenim tot mai insingurati, alegand confortul comunicarii pe internet in care nu ne expunem judecatii celuilalt si in care ne putem crea o identitate agreabila. Dupa cateva luni, incepem sa ne simtim singuri si dezvoltam o dependenta de retelele de socializare incetand sa investim resursele si timpul pe care il avem in propria noastra dezvoltare intelectuala, personala sau spirituala.

Atunci cand vrem sa desfasuram o activitate superioara cum ar fi crearea unei opere literare sau artistice, dezvoltarea capacitatii de autodidact ori dobandirea cunoasterii teologice, urmata de trairea duhovniceasca, acestea toate impun conditia singuratatii. Insa daca nu ai construit o relatie armonioasa cu tine insuti in care sa te accepti, respecti si iubesti, singuratatea devine apasatoare si tensionanta, impiedicandu-ti adesea capacitatea de a crea.

Fiecare dintre noi petrece mult timp singur. Daca folosim aceste momente pentru a ne cunoaste in intimitate si pentru a dezvolta o relatie constructiva cu noi insine, vom fi capabili sa (ne) daruim, sa ne deschidem contactului cu ceilalti oameni fara sa fim defensivi in interactiune. In solitudine putem invata sa primim si sa ne bucuram de fiecare clipa a vietii. Momentul prezent este un dar. Viitorul nu ne apartine, trecutul este izvor de amintiri. Prezentul poate fi plenar sau aplatizat. Noi decidem si impunem valoarea sa.

Sentimentul de singuratate dispare treptat atunci cand stii cine esti, ce poti, ce iti doresti si iti formezi o disciplina interioara care te ajuta sa obtii rezultatele dezirabile. Nu incerca sa te adaptezi cerintelor interlocutorului tau, jucand roluri pentru a te face acceptat, iubit sau respectat. Fii loial tie insuti!

In relatii pot aparea sentimente de respingere, abandon, umilinta, tradare, nedreptate, invidie, gelozie, insuficienta sau neputinta. Predispozitia frecventa este sa te protejezi, ajungand sa te privezi de construirea si dezvoltarea unei identitati si personalitati maturate. Solutia ar fi sa ai incredere in capacitatea ta de a face fata situatiei depasind-o, in pronia si sprijinul divin.

Pe masura ce iti construiesti identitatea si iti este din ce in ce mai clar cine esti, iti formezi sistemul de valori si convingeri conform caruia alegi sa iti traiesti viata. Din acel moment vei capata incredere in tine, vei incepe sa iei decizii responsabile si te vei afla in procesul de  autonomizare.

Este cunoscut faptul ca sentimentul de singuratate/izolare genereaza depresia, fobia sociala, agorafobia, dependenta emotionala si multe alte dificultati psihologice, insa s-a demonstrat stiintific efectul acestui sentiment apasator si asupra sanatatii fizice, accentuand legatura dintre minte si corp. Singuratatea poate afecta sanatatea si predispune la maladia Alzheimer, diabet, obezitate, boli cardiovasculare, maladii neurodegenerative, hipertensiune arteriala si chiar cancer.

S-au facut numeroase studii referitoare la sentimentul de singuratate, va prezint concluziile acestora preluate de pe site-ul descopera.ro: “Lipsa interactiunilor umane in cantitate si calitate suficienta, favorizeaza instalarea bolilor si moartea prematura.”

  • persoanele varstnice care aveau relatii sociale puternice aveau sanse de supravietuire cu 50% mai mari persoanele de aceeasi varsta lipsite de interactiuni sociale corespunzatoare (studiu realizat in SUA, publicat in 2010 in PLOS Medicine si care a analizat si interpretat 148 de studii separate, totalizand date despre mai mult de 300.000 de participanti). Cresterea riscului mortalitatii, indusa de singuratate, este comparabila cu cea indusa de fumat si de doua ori mai mare decat cea asociata cu obezitatea!
  • singuratatea afecteaza negativ functionarea sistemului imunitar si favorizeaza inflamatia, ceea ce poate duce la aparitia unui mare numar de boli, acute si cronice, precum artrita, diabetul de tip 2 si bolile cardiace. (Studiu realizat la Center for Cognitive and Social Neuroscience, University of Chicago, publicat in 2010).
  • studii realizate atat pe oameni, cat si pe alte specii de primate au aratat ca insingurarea suferita in copilarie altereaza atat dezvoltarea normala a creierului (ducand la tulburari de comportament care se pot mentine toata viata), cat si sistemul imunitar, facand corpul mai vulnerabil la atacul agentilor patogeni.

Acelasi site citat mai sus ne mai informeaza: “Unul dintre cei mai reputati specialisti in studiul conexiunii dintre singuratatea cronica si starea de sanatate este John T. Cacioppo de la Universitatea din Chicago, care studiaza de multi ani modul in care singuratatea si izolarea sociala afecteaza sanatatea oamenilor.

Dupa parerea lui, pe langa lipsa de contacte umane in sine, un mare factor de stres il constituie si modul in care este perceputa, personal si social, singuratatea. Un om singur este adesea privit drept un ratat si nu numai ca atrage proasta parere a comunitatii, dar el insusi, coplesit de insingurare, ajunge uneori sa se intrebe daca nu cumva este singur pentru este „rau”, pentru ca este un om care nu merita sa aiba prieteni si, cand se intampla asa, un sentiment de rusine, de lipsa de stima fata de propria persoana, intovaraseste izolarea, facand-o si mai greu de suportat. Sentimentul respingerii este o alta fateta a fenomenului, iar diferite studii stiintifice au aratat cat de distructiv este acest simtamant.

Inca si mai bizar este faptul ca te poti simti singur si intr-o camera cu sute de oameni in jur. Poti avea contacte sociale, directe sau indirecte, cu multe persoane, si totusi singuratatea sa te apese cu o putere de neinvins. “

Pentru combaterea sentimentului de singuratate unele persoane aleg sa-si cumpere un animal de companie, sa se afilieze diverselor grupuri care propun activitati ce vin in intampinarea dorintelor sau nevoilor participantilor, incep sa deprinda noi abilitati pe care le dobandesc in urma cursurilor de pictura, dans, muzica.

Am auzit adesea persoane care afirma ca se simt foarte bine singure, ca sunt fericite si linistite, insa realitatea vietii lor arata ca starea psihica si emotionala pe care o au este de o calitate indoielnica. Deci, primul pas ar fi sa nu negi ceea ce simti. Fii sincer cu tine insuti pentru ca acesta este conditia imperioasa pentru a ajunge la vindecare sau ameliorare. Opreste-te din lamentare si negativism incepand sa investesti in cresterea increderii in fortele proprii si a respectului de sine. Plangandu-ti de mila nu faci decat sa intretii si sa accentuezi trairile negative. Invata sa fii un bun partener pentru tine si incurajeaza-te, asa cum ai face cu cel mai bun prieten al tau.

Daca insa orice ai face nu reusesti sa scapi de sentimentul apasator de singuratate, care favorizeaza depresia si izolarea, adreseaza-te unui specialist care te va ajuta in drumul tau spre vindecare.

Fiecare clipa din viata ta este unica. N-o risipi!

Salvarea mea sau a aproapelui? Esența Complexului Salvatorului

by //
“De vezi pe careva inecandu-se in rau, sa nu-i dai mana, ca sa nu te traga si pe tine si sa mori impreuna cu el. Ci da-i toiagul tau si de poti sa-l tragi, e bine, iar de nu poti, lasa-i togaiul si mantuieste-te pe tine.” ~ Invatatura Sfintilor Parinti.

Printele Dumitru Staniloae ne explica:

“A te angaja pentru aproapele cu primejduirea vietii tale, va avea ca efect nu numai pierderea lui, ci si a ta. Iubirea ta nu-i va fi in acest caz spre folos nici lui si te va pierde si pe tine in asa masura ca va slabi si iubirea ta. E drept ca Sfantul Pavel a spus ca e in stare sa se faca el insusi anatema pentru cei din neamul sau (Rom. 9, 3). Dar el n-ar fi ajuns la anatema, pentru ca nu se primejduia sa-si slabeasca dragostea de Hristos, fiind intarit tocmai prin aceasta in ea in mod desavarsit.”

Retinem ca fiecare dintre noi e responsabil/a sa se salveze pe el insusi/ea insasi si abia apoi sa ii ajute pe ceilalti. Doar in acest mod salvarea este benefica amandurora. Este important sa-l invatam pe aproapele nostru sa se descurce singur in viata pentru ca nu vom fi alaturi de el intotdeuna, oricat de mult ne-am dori asta.

Sa ne ingrijim sa devenim capabili sa daruim si sa ne asiguram ca nu vom fi epuizati de resurse dupa prima mana intinsa fratelui nostru. Un gest egoist este sa daruim cand suntem aproape faliti doar ca sa ne salvam imaginea si respectul de sine. Este datoria fiecaruia/fiecareia sa investeasca mai intai in el insusi/ea insasi, apoi resursele proprii ii vor permite sa vina in intampinarea nevoilor celorlalti, mai ales cand acestia vor solicita sprijinul.

Iar persoanele care asteapta sa fie salvate sa reflecteze la pretul pe care il va solicita la un moment dat autorul gestului binefacator.

Sa construim mai intai armonia noastra cu noi insine, cu ceilalti, cu viata si cu Dumnezeu,  si apoi sa daruim din ceea ce avem si mai ales din ceea ce suntem!

Grup de dezvoltare personală: de la tristețe la bucurie e doar un pas!

by //

Te simti acaparat de griji, responsabilitati, obiective de realizat si uiti sa-ti mai traiesti viata, lasandu-te trait de ea? Convingerile pe care le ai iti controleaza perceptiile si iti guverneaza calitatea vietii si a relatiilor. Ele iti afecteaza si influenteaza toate aspectele existentei.

  • Increderea in sine
  • Relatiile cu ceilalti
  • Prosperitatea
  • Performanta in munca
  • Sanatatea mintala
  • Sanatate fizica
  • Conceptiile spirituale

Legaturile noastre cu ceilalti se formeaza pe un fond interior de dorinte, goluri, temeri, nevoi si asteptari.

Iti doresti ca relatia ta de cuplu sa fie mai armonioasa si depui efort pentru a obtine ce vrei, insa rezultatul este nemultumitor.

Relatia cu colegii, copii sau familia este deseori tensionata.
Relatiile cu prietenii merita un grad de intimitate mai ridicat.
Relatia cu tine insuti/insati poate fi mai blanda si constructiva devenindu-ti astfel un bun partener.
Relatia cu banii poate sa devina mai relaxata si sa nu-ti mai ocupe mult spatiu mintal.
Relatia cu Dumnezeu sau raportarea ta la viata poate deveni mai senina si optimista.

Termenii comuni tuturor relatiilor sunt:

  • A darui –  daruri-cereri, daruri-obligatie, daruri-ofranda.
  • A primi – multumiri, un refuz, idei noi, dovezi de interes, obiecte.
  • A cere – asumarea riscului de a fi refuzat/a sau de a fi satisfacut/a.
  • A refuza – gesturi care ti se cer, sentimente sau emotii care se vor provocate in tine.

Te invit la Grupul de dezvoltare personala “ De la tristete la bucurie e doar un pas “ pentru a invata cum:

  • sa te bucuri mai intens de viata,
  • sa ceri fara sa pretinzi,
  • sa daruiesti fara sa induci o cerere sau un refuz in gestul tau,
  • a primi fara sa te simti invadat sau cumparat si
  • a refuza fara a te simti vinovat.

Poti cultiva bucuria in viata ta prin alegerile pe care le faci pornind de la schimbarea gandurilor pe care le ai, ele fiind generatoare de emotii si ulterior, de comportamente.

Data de incepere: miercuri, 9 octombrie, orele 18:30–21:00.
Durata grupului: 10 intalniri. Ne vom intalni in fiecare miercuri a saptamanii intre orele 19:30 – 21:00.
Onorariu: 50 ron/intalnirea. Discount 10% pentru persoanele care achita toate cele 10 sedinte o data.
Locatia va fi comunicata ulterior participantilor.
Pentru inscrieri si informatii suplimentare: Elena Darie: 0723.581.171, elena.darie@gmail.com

Daca o relatie e importanta pentru tine trebuie sa o cresti, ocrotesti si sa o respecti!

Dumnezeu nu vrea suferința oamenilor

by //

O clienta pe care am cunoscut-o recent in cabinetul meu isi conduce viata conform urmatoarei credinte: “Dumnezeu nu vrea ca toata lumea sa fie fericita. Unora le-a dat soarta sa fie singuri si sa sufere toata viata.”

Stiu ca nu este singura persoana care face soarta sau voia lui Dumnezeu responsabila de esecurile si problemele sale. Asta m-a motivat sa scriu acest articol in care voi elucida eroarea convingerii multor oameni care cred cu tarie ca Dumnezeu vrea ca in viata aceasta sa suferim teribil, promitandu-ne fericirea vesnica dupa moarte. Ar trebui sa fie cam sadic Dumnezeu, vazut din aceasta perspectiva.

Chiar daca de multe ori nu-I intelegem voia si iconomia, Dumnezeu intotdeauna ne vrea binele.

Asemenea unui tata iubitor, care nu este indiferent fata de educatia copilului sau si, dupa ce a incercat sa ii arate calea dreapta cu binele si cu frumosul, este nevoit sa devina mai aspru, tot asa si Dumnezeu, Cel care “nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”, cauta sa ne apropie de adevaratul sens al vietii noastre si de adevarata ei vocatie – mantuirea si implinirea potentialului nostru uman, altfel spus, sfintenia. Suntem purtatorii chipului Lui Dumnezeu, acesta este un dar, insa ceea ce este mai important este asemanarea cu Acesta, insusire pe care o dobandim prin nevointa si stradania noastra, in conlucrare cu ajutorul divin.

Scopul suprem al vietii este sa ajungem sa ne asemanam cu Dumnezeu in virtuti, sfintenie si har. Sigur ca nu putem ajunge asemanatori Lui fara ajutorul Sau, iar Mantuitorul este dispus sa ne ajute imediat ce vede ca “dam vointa”. Noi sa avem vointa, iar Dumnezeu va da putinta si puterea. Nu vom primi nimic doar daca strigam “Da-mi, Doamne”, “ Ajuta-ma, Doamne”, ci e nevoie sa dam si noi ceva in schimb, oricat de marunt ar fi acel lucru la inceput. Parintele Arsenie Papacioc spune atat de frumos “Dumnezeu vrea sa fim eroi, nu vrea sclavi sau milogi.”

bestfriendjesushug

Acest urcus nu este lin si fara obstacole. Incercarile, necazurile, suferintele au, in viata noastra, un rol curatitor, purificator. Ele sunt o proba morala, de mai scurta sau mai lunga durata, de mai usoara sau mai grea intensitate, pe care trebuie sa o trecem, pentru a dobandi maturitatea personalitatii noastre si dezvoltarea spirituala.

Citim in cartile Sfintilor Parinti ca suferintele si bolile reprezinta o forma a “certarii pedagogice” a lui Dumnezeu, o cale de a ne elibera inca din lumea aceasta de chinurile vesnice, datorate pacatelor, iar la oamenii cu o viata crestina inalta, imbunatatita, acestea constituie un mod de probare a dragostei lor fata de Dumnezeu si un semn al progresului duhovnicesc. La acestia, incercarile sunt mult mai numeroase si mai grele, iar rabdarea lor cu smerenie, nadejde si multumire le da si mai multa putere si valoare spirituala.

Dintr-un anume punct de vedere, putem afirma ca valoarea unui om se vadeste si din puterea lui de a infrunta si suporta toate incercarile, suferintele si nedreptatile. Mai mult chiar, cei mai sporiti duhovniceste stiu ca acestea devin, pe masura urcusului duhovnicesc, tot mai “iminente”, inevitabile, si se pregatesc sa le infrunte prin rugaciune si rabdare, caci, intr-adevar, sufletele mari rabda in tacere si credinta.

In zilele noastre, cand suntem avizi dupa placerile trupesti si materiale ne este foarte greu sa intelegem si sa acceptam lectia de viata pe care ne-o da suferinta. De multe ori consideram ca suntem pedepsiti pe nedrept, de ce noi sa suferim in timp ce alti oameni fac pacate mult mai grave si sunt atat de fericiti? Sa invatam sa ne vedem intotdeauna pe noi, ceea ce facem noi gresit si sa fim mai putin atenti la ceilalti. La originea raului care ni se intampla sta vointa libera a omului, care este indreptata spre pacat si spre patimi, ci nu spre valorile superioare ale existentei si spre dobandirea virtutiilor. Dumnezeu nu intervine asupra liberului arbitru al omului, chiar daca e rau folosit.

Faptele noastre au consecinte, nu Dumnezeu ne pedepseste. Este adevarat ca Dumnezeu permite sa fim incercati, insa face aceasta pentru folosul nostru duhovnicesc, asa cum am aratat mai sus, si nu din razbunare sau pentru a ne disciplina intr-un mod silnic.

Parintele Dumitru Staniloae afirma: “De pe dealurile bucuriilor – in vaile necazurilor, asa decurge viata omului duhovnicesc; dar ea inscrie un real progres in aceste alternante. Bucuriile, pentru rabdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepatate de multumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm rabdate. Propriu-zis bucuriile sunt domolite de siguranta necazurilor ce vor veni, iar necazurile, rabdate cu un amestec de seninatate, de ras interior, cum zice Ioan Scararul, pentru siguranta bucuriilor ce vor veni la rand. Deci fie cat de schimbatoare imprejurarile externe in care se desfasoara viata omului duhovnicesc, launtric ea a ajuns la un fel de nivelare, care ii da o statornica liniste. E taria spiritului in fata valurilor lumii”.

Natura noastra patimitoare nu este in sine un lucru rau, nici neaparat pricina de pacat si patimi. La pacat si la patimi se ajunge numai cu consimtirea vointei noastre. Durerea si placerea sunt rele pentru ca ne intuneca judecata morala. Cantarind lucrurile doar cu masura placerii sau durerii pe care ne-o produc,  incepem sa identificam binele cu placutul, iar raul cu suferinta. Tristetea si frica sunt izvoare principale ale suferintei afective si morale. Lipsa patimilor este inceputul si conditia virtutii. De dragul placerii iubim patimile si de teama durerii fugim de virtute. Cand vom invata ca vom avea control real asupra durerii si placerii nu ne vom mai lasa condusi de ele.

Controlul real incepe in momentul in care castigi lupta importiva tiparelor pe care le-ai intretinut pana acum, iar disciplina va invinge comoditatea si vei invata sa fii fericit in loc sa te desfeti confortabil in nefericire. Vor fi si momente in care vei cadea, insa important e sa perseverezi pe drumul pe care ti l-ai stabilit ca obiectiv si sa te ridici cu demnitate.

Raul pe care-l reprezinta durerea si placerea tine si de faptul ca, dupa cadere, omul este dominat si chiar tiranizat de ele. Drept urmare, este manat sa pacatuiasca si sa se dedea patimilor in numele cautarii placerii si al fugii de durere cu orice pret, ajungand astfel robul lor. De aceea Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca in placere si durere sta “tirania pacatului”. Patimile, pentru care placerea si durerea sunt punct de sprijin si nutriment, fac vadita puterea lor tiranica si o intaresc continuu.

Bunurile duhovnicesti pot fi de altfel dobandite in multe alte feluri; omul n-are neaparat nevoie de suferinta ca sa capete asemenea bunuri sau sa sporeasca in virtuti. Exista persoane care sporesc duhovniceste in lupta cu sine, luptand sa se lepede de sine, de egoul lor egoist si sunt centrate pe mentinerea linistii si a veseliei interioare.

Suferinta trebuie primita si indurata doar atunci cand nu poate fi inlaturata. Stim cu totii ca exista cazuri in care sufera copii si oameni nevinovati, iar literatura crestina afirma ca acestia platesc pacatele neamului lor, sunt ocrotiti de necazuri si mai mari sau sunt chemati la desavarsire.

Duhovnicii osandesc fuga de suferinta provocata de frica de suferinta, care duce la pacat si patimi de ocara. Suferinta indurata crestineste nu doar il izvabeste pe om de vechile sale patimi, ci il fereste de altele noi. Credinta si rugaciunea, rabdarea si nadejdea sunt astfel cele mai puternice mijloace de infruntare a tuturor imperfectiunilor si suferintelor, a necazurilor si nedreptatilor, durerilor si suferintelor umane.

“Asadar, suferinta nu este ea insasi izvor de bunatati duhovnicesti, ci doar un prilej de a le dobandi, la fel de bun ca oricare altul. Suferinta in sine nu rodeste nici un bine. A cugeta altfel inseamna a tagadui ca Dumnezeu e Datatorul a tot binele si ca sta in puterea omului sa dobandeasca aceste bunatati cu ajutorul harului. Prin felul in care o primeste, omul hotaraste daca suferinta ii va fi spre folos sau spre vatamare. Si pentru ca omul este cel care-i da suferintei un inteles si un rost, nu are nici o importanta ce este ea in sine. Asadar, suferinta este cu adevarat o mare incercare, caci prin ea omul se poate mantui sau se poate pierde. Lucrul acesta ni-I arata limpede Cartea lui Iov si e intarit adesea de Sfintii Parinti. Suferinta este si o mare ispita, caci poate sa-I duca pe om la rau. Insa, atunci cand se face pricina de bine, ea este cale de mantuire.” ~ Jean Claude Larchet

Sunt persoane care s-au obisnuit atat de mult cu suferinta incat daca li se spune ca pot fi fericite, e ca si cum le-ai spune ca fericirea e echivalenta unei noi nasteri. Si-au cultivat mentalitatea de martir si nu sunt dispuse cu adevarat sa schimbe asta. Sigur ca fericirea, impacarea cu sine si cu viata, pacea sufleteasca nu se dobandesc intr-o saptamana, dupa ce zeci de ani ti-ai alimentat credintele pesimiste. Sa inveti sa gandesti realist, daca nu poti chiar optimist, dupa ce scenariile catastrofale s-au adunat toate in casa gandurilor tale, poate fi o incercare ce te inrudeste brusc cu Sisif. Insa, te asigur ca practicarea asiduua a unei discipline mentale in baza careia sa actionazi face minuni.

Daca (re)investesti cu credinta soarta ta, devii capabil si responsabil sa inlaturi scenariile fataliste si autoprezise care ti-au determinat destinul. Tu esti singurul care-si pune cu adevarat limite crezand ca nu esti suficient de pregatit, de bun, de competent, ca nu meriti sa ai succes si sa fii fericit. Cand vei inceta sa faci asta, viata ta se va schimba pe masura ce incepi sa evadezi din zona ta de confort. Directioneaza-ti viata avand ca repere valorile superioare ale acestei existente si lasa-te purtat de principiile crestine si morale.

Abia astept sa-mi povestesti ce fagas a cunoscut viata ta!

Spiritualitatea – între iluzie și realitate

by //

Spiritualitatea este perceputa de anumite persoane ca fiind separata de concret, de nevoi materiale, suferinta, disciplina si principii sau dogme. Lumea spirituala iti ofera acceptare si iubire nelimitata, insa nu chiar neconditionata. Dumnezeu vrea inima noastra. Adica, sa cautam intai “Imparatia cerurilor” si “apoi toate celelalte vi se vor adauga”, dupa cum Insusi Iisus ne asigura. Hristos sta la “usa inimii noastre si bate” pana cand ne hotaram sa-I deschidem.

Dumnezeu are nevoie de credinta noastra pentru a ne putea ajuta, “este o impreuna lucrare.” Sigur ca Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la noi si El poate orice, insa ne-a inzestrat cu liber arbitru si respecta acest dar, chiar daca noi nu-L folosim in avantajul nostru.

Parintele Arsenie Papacioc afirma: “Credinta nu inseamna un lucru care sa sune ca un clopotel, degeaba. Sa sune ca un clopotel care sa te miste continuu. Asta inseamna credinta in Dumnezeu, Care este iubitor dincolo de inchipuirea omeneasca si ingereasca. Dar este si Drept si nu poate sa te salveze fara tine. Doreste foarte mult ca tu sa ai meritul ca ai vrut, ca ai mers pe picioarele tale.”

Am intalnit frecvent persoane care fie sunt doar in lumea materiala, fie aspira doar la lumea spirituala, traind printre oameni si nu in manastire. Parerea mea este ca nu poti trai impacat in lume ca persoana spirituala fiind complet despartit de lumea materiala, oricat te vei stradui. Mai bine, canalizeaza-ti energia, efortul si resursele interioare pentru a dobandi o pace interioara, o stare de rugaciune continua, ceea ce nu exclude activitatile zilnice, impacand cele doua lumi. Asa cum creierul are doua emisfere, corpul are in componenta sa doi ochi, doua maini, doua picioare, doi plamani, doi rinichi si convietuiesc armonios, la acest stadiu e necesar sa ajungem si noi – sa fim persoane spirituale traind in realitatea concreta a lumii.
Persoanele care au chemare sa devina calugari sau maici intra in alta categorie si le innobileaza alt gen de preocupari si lucrare duhovniceasca. Este esential sa nu fugim de lume mergand in manastire pentru a ne refugia. Acesta este insa un subiect despre care voi scrie in viitor: motivatia alegerii unei vieti monahale.

Iti doresti o ordine si disciplina in lume →  fii atent la ordinea din mintea ta, din casa si locul in care lucrezi, si la relatiile tale cu ceilalti, dar si la relatia cu tine insuti/insati.

Vrei sa iti hranesti sufletul → incepe sa-i dai si trupului mancare mai sanatoasa si mai putina, nu-l mai imbuiba cu carbohidrati si dulciuri.

Esti preocupat/a de viata viitoare → da-i un sens vietii acesteia si fa-o sa conteze. Lasa ceva valoros in urma ta. Alege o profesie potrivita personalitatii tale, ajuta-i pe cei care au nevoie de tine si iti solicita ajutorul, educa-ti frumos copilul, dezvolta-te si imbatraneste frumos.

Realitatea vietii noastre este data de actiunile noastre. Nivelul de spiritualitate real, nu cel dorit sau afisat, se reflecta in comportamentul nostru.

Un aspect neglijat de persoanele care nu au o practica religioasa minimala este faptul ca asteptarile de la persoanele crestine sunt mult disproportionale cu slabiciunile lor umane, neputintele, defectele si patimile cu care se lupta. Credinciosii nu sunt mai fericiti, cu mai multe impliniri ca alti oameni, ci accepta cu mai multa seninatate si tarie incercarile vietii, pastrandu-si linistea sufleteasca prin contactul cu Divinitatea.

Nevoia de spiritualitate, de Prezenta Lui Dumnezeu in inimile, mintile si vietile noastre a devenit tot mai stringenta si ne face sa ne intoarcem la simplitate, la natura noastra fundamentala si sa dam artificialul de-o parte si, mai ales, sa ne reintoarcem la Creatorul nostru. Dumnezeu sa ne calauzeasca si intareasca pe drumul spiritual al fiecaruia.

Cum să ne alegem psihologul

by //

Nevoia de a apela la servicii de consultanta psihologica devine tot mai frecventa, asa ca am decis sa va impartasesc cateva repere care va vor ajuta sa alegeti un psiholog potrivit pentru tipul de problema care va creeaza suferinta sau disconfort.

Se intampla sa vorbim cu persoanele dragi din familie sau cu prietenii despre problemele pe care le avem, insa aceste persoane, oricat de intuitive ar fi, au propria experienta, subiectiva, care le determina sa dea sfaturi in functie de ceea ce au integrat ele din situatiile pe care le-au trait. Psihologul abordeaza problema ta intr-un mod obiectiv si s-a specializat sa lucreze asupra diverselor tipuri de problematici cu care se poate confrunta o persoana pe parcursul vietii.

Un prim criteriu pentru selectarea unui psiholog bun sunt referintele lui.

Intreaba persoanele din jurul tau daca au informatii despre competenta psihologului la care intentionezi sa mergi. Documenteaza-te care sunt specializarile psihologului si, in functie de problema pe care o ai, vei sti daca poti apela la serviciile lui sau te vei indrepta catre un alt specialist. Verifica si pe site-ul http://www.copsi.ro/ daca psihologul pe care l-ai ales are atestat de libera practica si care sunt competentele sale.

In psihoterapie, cea care stimuleaza si influenteaza procesul de vindecare este relatia terapeutica. Alianta care se dezvolta pe parcursul primelor sedinte intre pacient si psihoterapeut este cea care va determina succesul unei psihoterapii. Asadar, daca in primele sedinte nu te simti ascultat, inteles, acceptat si respectat, poate ca ar fi mai bine pentru tine sa cauti un alt psiholog, dupa ce ii impartasesti actualului psiholog ceea ce simti, pentru a constientiza daca sentimentele tale sunt o urmare a mecanismelor de aparare sau sunt intr-adevar justificate. Poate fi o incompatibilitate intre personalitatile voastre si asta nu are nicio legatura cu calitatile profesionale ale psihologului.

Este important sa nu soliciti rezolvarea problemei instantaneu. Problema cu care te confrunti nu a aparut brusc si ai nevoie sa identifici metode prin care poti ajunge sa solutionezi problema sau, daca nu poate fi rezolvata, atunci sa o gestionezi cu mai putin efort din partea ta. Psihologul nu este un zeu atotputernic, care face sa dispara orice problema de la sine, ci un sprijin care te ajuta sa gasesti cele mai bune solutii la problemele tale si sa faci alegeri mai potrivite pentru a dobandi o liniste interioara, deci e necesara colaborarea ta.

Daca pacientul nu este pregatit pentru ameliorare sau vindecare, el nu poate fi ajutat de catre terapeut. E nevoie ca pacientul sa aiba o motivatie puternica pentru a putea fi tratat, altfel nu se vor produce modificari consistente asupra sa si pot interveni si pretexte de tipul “Nu-mi permit financiar sa fac acum psihoterapie, am venit doar sa ma lamuresc in privinta unei probleme”, “Nu am timp, lucrez foarte mult si as fi mult prea obosit/a ca sa ma pot concentra”. Rezistenta la psihoterapie este parte integranta a demersului terapeutic, iar psihoterapeutul ii va comunica acest lucru pacientului respectand decizia acestuia de a continua, a amana sau abandona psihoterapia.

A gasi psihologul bun pentru tine inseamna a-l gasi pe cel cu care te simti bine, independent de recomandarile pe care le-ai auzit si de reputatia specialistului.

Grup de dezvoltare personală: Me, Myself & I: O ARMONIE

by //

O viata frumoasa este influentata de relatia pe care o ai cu tine insuti/insati. Cum te simti cand esti singur/a? Te plictisesti in compania ta? Cum faci fata criticilor? A invinge dificultatile pe care le intampini, a-ti depasi limitele si a te construi permanent necesita o energie debordanta pentru a atinge incredibilul: renuntarea la tiparele de comportament  care te tin departe de ceilalti si de ceea ce iti doresti.

A dori sa atingi un rezultat este un motor puternic, dar insuficient, pentru a depasi obstacolele si de a-ti asigura mijloacele pentru a reusi. Succesul si reusita vor depinde de capacitatea de a renunta sa te descalifici si de a-ti pune in valoare abilitatile pe care le ai. A reusi presupune sa depasesti scenariile, sa respingi misiunile sau dorintele celorlalti de la tine si sa alegi tu cum vrei sa fie viata ta. Tu esti creatorul vietii tale si esti responsabil/a de fericirea sau suferinta ta.

Invata sa-ti construiesti propria fericire!

Ce vei obtine in urma grupului de dezvoltare personala?

  • Identificarea tiparelor tale de gandire si actiune care iti saboteaza relatiile cu ceilalti si te impiedica sa avansezi profesional ,
  • Vei afla cum poti deveni un partener/a mai bun/a pentru tine insuti/insati,
  • Vei gasi o cale de a gestiona mai bine impactul si resentimentele care vin din partea celuilalt catre tine,
  • Vei deveni constient/a de resursele tale interioare si de modul in care le poti folosi cat mai eficient.

Programul evenimentului:

Data: 10 aprilie 2013, orele 18. Ne vom intalni in fiecare miercuri timp de 10 saptamani, incepand cu ora 18.
Durata: 3 h/sedinta.
Pret:  60 ron/sedinta. Discount 40 de lei pentru persoanele care achita 4 sedinte odata. 200 ron/ luna in loc de 240 de ron/luna si 100 ron pentru ultimele 2 sedinte.
Inscrierea se face la adresa de e-mail: elena.darie@gmail.com sau la nr-ul de telefon: 0723.581.171.

Facilitator:
Elena Darie – Psiholog, Psihoterapeut, Consilier psihologic, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania si Societatea de Psihoterapie Experientiala Romana, Trainer acreditat de C.N.F.P.A.

Diferența dintre psiholog, consilier psihologic, psihoterapeut și psihiatru

by //

Pe parcursul celor 6 ani de practica pana in prezent am auzit mult prea frecvent “Nu ma duc la psiholog pentru ca nu sunt nebun”. Voi mentiona care este diferenta dintre psiholog, psihoterapeut, consilier psihologic si psihiatru.

O problema psihologica nu este sinonima cu boala psihica.

Psihologul este absolvent al facultatii de psihologie si poate alege sa se dezvolte in mai multe specializari: psihologia muncii si transporturilor; psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala; psihologie pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala; psihologie clinica si psihoterapie.

Psihoterapeut este psihologul cu specializare in psihoterapie. Asta inseamna ca dupa absolvirea facultatii de psihologie si, eventual, a unui masterat in domeniu, psihologul urmeaza o formare in psihoterapie si o terapie personala, cunoscuta sub denumirea de dezvoltare personala.

In lucrul cu pacientii, atat psihologul, cat si psihoterapeutul, isi bazeaza interventia pe discutii cu pacientul, de unde si denumirea psihoterapiei ca “terapie prin cuvant”. Interventia terapeutica poate include administrarea de teste, prescrierea sarcinilor de indeplinit in afara cabinetului, folosirea unor instrumente si abordari specific orientarii terapeutice in care s-a format psihologul. In atributiile psihoterapetului nu intra prescrierea si administrarea tratamentului medicamentos. Scopul interventiei psihoterapeutului nu este numai de a optimiza si dezvolta anumite capacitati personale, cum este in cazul consilierului psihologic, ci obiectivele lui sunt sa modifice anumiti factori psihologici care sunt implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si interrelationale.

Consilierul psihologic este absolvent al facultatii de psihologie, care urmeaza cursuri de formare bazata pe autocunoastere si dezvoltare personala. El este orientat pe probleme concrete, pe optimizare si dezvoltare personala. Consilierul psihologic are rolul de a stimula autocunoasterea si dezvoltarea personala, previne anumite probleme emotionale, cognitive si de comportament. Nu are insa competenta de a face psihoterapie.

Psihiatrul este absolvent al facultatii de medicina, cu specializare in psihiatrie. Abordarea psihiatrica presupune incadrarea intr-un diagnostic a simptomelor descrise de pacient si observate de catre medicul psihiatru si stabilirea, in functie de acest diagnostic, a unui plan de tratament care, in majoritatea cazurilor, implica administrarea de medicatie specifica si sedinte de psihoterapie. Uneori, tratamentul poate necesita si internare, pentru tinerea sub observatie a pacientului. Nu toti medicii psihiatrii au competenta de a face psihoterapie. Pentru a deveni psihoterapeut, medicul psihiatru are nevoie de cursuri de formare in psihoterapie, intr-o orientare pe care el o alege, asemenea psihologului.

Imi doresc sa fie utila clarificarea pe care am facut-o prin intermediul acestui articol si sa alegeti specialistul potrivit problematicii cu care va confruntati. Pentru mai multe detalii prinvind temele care sunt abordate de consilierul psihologic si psihoterapeut, gasiti in pagina dedicata.

Când să apelăm la psiholog

by //

Ai o problema pe care incerci s-o rezolvi de mult timp. Prima data ai incercat singur/a, apoi ai vorbit cu prietenii, cu familia sau cu persoane care au aceeasi dificultate ca si tine. Nimic nu a functionat pe termen lung, cel putin nu cu un rezultat satisfacator pentru tine.

Ai incercat sa eviti problema, s-o ignori, sa-ti spui ca nu e chiar atat de grav, ca o sa treaca la un moment dat, pana cand ai ajuns sa fii nemultumit/a de tot ceea ce te inconjoara: serviciu, familie, prieteni, tu insuti/insati si de viata in general. Ai devenit neincrezator/oare, nefericit/a, temator/oare si, in cele din urma, pasiv/a. Acestea sunt semne ca e momentul sa apelezi la serviciile profesioniste ale unui specialist.

Mult prea des am auzit oameni spunand ca refuza sa apeleze la serviciile unui psiholog pentru ca nu sunt „nebuni”. E necasara o clarificare: persoanele cu o tulburare psihica acuta se trateaza la psihiatru. La psiholog apeleaza cei care se confrunta cu un impas relational, emotional sau existential si nu il pot solutiona singuri. Poate fi o problematica de cuplu, serviciu, familie, relatii sociale, sens al vietii sau atunci cand vrei sa-ti dezvolti anumite aptitudini si abilitati. Poti citi mai multe despre problematicile intalnite in cabinetul unui psiholog/consilier psihologic/psihoterapeut în pagina dedicata.

Exista persoane care prefera sa ia medicamente pentru ca disconfortul psihoemotional sa dispara, insa aceasta alegere nu lucreaza asupra cauzelor, ci trateaza efectele conflictelor interioare sau relationale si, daca nu se apeleaza in paralel si la psihoterapie, dupa ce tratamentul medicamentos se incheie, simptomele reapar la un anumit interval de timp, poate chiar sub o alta forma decat cea initiala.

In cazul simptomelor fizice, cand pacientii amana indelung sa mearga la medic, maladiile se agreaveaza. Tot asa, tergiversarea consultarii unui psiholog pe termen lung poate agrava considerabil calitatea vietii tale. Asteptarea dominanta este ca problemele sa se rezolve rapid si eficient, aidoma unui medicament. In terapie insa, simptomele dispar treptat, o data cu angajamentul pe care pacientul si-l asuma. Dobandirea si mentinerea echilibrului psihologic se obtine in timp cu rabdare, perseverenta, efort, motivatie intrinseca si responsabilitate.

Un factor important in eficienta psihoterapiei il constituie compatibilitatea intre pacient si psihoterapeut. Pentru ca psihoterapia sa dea rezultate, este important sa se investeasca in construirea si mentinerea unei relatii terapeutice bazate pe incredere, respect si acceptare neconditionata. Intr-un articol viitor voi aborda pe larg tema cum ne alegem psihoterapeutul potrivit.

Înțelepciunea, de mână cu suferința

by //

Îţi doreşti să dobândeşti înţelepciune. Consideri ca aceasta este cheia succesului pentru a avea o viaţă armonioasă. Însă o primeşti când ea vine spre tine sau perpetuezi vechile tipare de gândire şi acţiune?

Când crezi că totul s-a sfârşit, VIAŢA abia începe. Te naşti încă o dată din propria cenuşă. A câta oară?

Viaţa are multe lecţii să-ţi predea şi te va supune unor examene ce-ţi antrenează atât inteligenţa şi stăpânirea de sine, cât şi înţelepciunea. Ea porneşte de la premisa ca ai toate acestea şi e momentul termometrului. E nevoie mai mult ca oricând să fii un student eminent şi să te prezinţi pregătit pentru a nu blama ulterior viaţa, care te-a interogat fără să te anunţe în prealabil, că este cel mai dur profesor. Te supune examinării când consideră pentru că îţi lasă libertatea de a învăţa în ritmul tău şi dacă n-o faci, se îngrijeşte ea că nu stagnezi într-un dulceag confort.

Cum înveţi lecţiile vieţii? Ţi s-a comunicat că înveţi din greşeli, ale tale sau ale altora, înveţi informându-te din cărţile de căpătâi, înveţi din predicile adulţilor ce se vor ştiutori.

Acestea pot fi metode care să te ducă o treaptă mai sus spre tronul maturităţii, însă permite-mi să-ţi spun cum se învaţă realele lecţii transformatoare. În genunchi! Da, lecţiile pe care le vei învăţa cu adevărat te vor pune în genunchi, cu lacrimi şiroaie şi palmele înălţate spre cer. Înveţi suferind. Nu prea este posibil altfel. Însă suferinţa nu vine singură, ci îţi aduce câteva daruri. Suferinţa te poate transforma temperându-ţi impulsivitatea, nerăbdarea, egoismul dacă alegi să primeşti învăţătura acesteia. Fiecare dintre noi acordă suferinţei un sens, sau cel puţin, astfel este de dorit să procedăm. Nu suferim ca să începem să ne victimizăm şi să blamăm, ci suferim ca să învăţăm ceva din ceea ce trăim.

Trăirea suferinţei este dureroasă, însă învăţătura pe care ne-o predă (dacă ne găseşte ancoraţi în realitate şi prezenţi) ne înţelepţeşte!

Frecvent ai nevoie de o persoană pentru a împărţi suferinţa, împărtăşindu-i-o. Însă, ce faci când toţi din jurul tău devin prinşi în temniţele lor, ameninţaţi de suferinţa ta, iar tu ai nevoie de o prezenţă, nu de o plastilină? Temniţele lor poartă măşti precum orgoliu, încăpăţânare, narcisism, vanitate, sfătuitor, indolenţă, nonimplicare.  Primeşti un general „O să fie bine”, „Lasă că o să treacă”, „Lasă şi  tu de la tine, nu mai fi orgolios, mândră, încăpăţânat, sensibilă.”

Sigur, ai putea „lăsa de la tine”  dacă n-ai fi cu sufletul pe podea când ţi se cere să mai dai şi că ceea ce ai nevoie e să primeşti o prezenţă care să fie lângă tine, pentru tine, care nu-ţi dă sfaturi şi soluţii complet inutile, ci doar este. Este lângă tine, nu să te încurajeze, nu să te înveţe ceva predicându-ţi cum se face, ci doar ia parte la suferinţa ta uitându-se în ochii tăi şi spunându-ţi fără cuvinte: Te iubesc așa cum ești și sunt lângă tine!

Spiritualitate

by //

Am cerut putere… şi VIAŢA mi-a dat dificultăţi pentru a mă face puternică. Am cerut înţelepciune… şi VIAŢA mi-a dat probleme să le rezolv. Am cerut prosperitate… şi VIAŢA mi-a dat un creier şi muşchi pentru a munci. Am cerut să zbor şi VIAŢA mi-a dat obstacole pentru a le depăşi. Am cerut iubire… şi VIAŢA mi-a dat oameni pe care să-i ajut în problemele lor. Am cerut favoruri… şi VIAŢA mi-a dat potenţial. Nu am primit nimic din ce am cerut. Dar am primit tot ce aveam nevoie.

Pilda fluturelui

Pledoarie pentru a trăi frumos

by //

Simt bucurie când mă aflu în natură, în preajma copiilor sau a persoanelor care lasă naturalul din ele să se manifeste, când stau de vorbă cu Dumnezeu şi cu mine, când ofer şi primesc iubire, când dăruiesc din timpul, cunoştinţele, dragostea, sprijinul şi entuziasmul meu.

Bucuria mea se reduce când privesc în jurul meu şi observ cu tristeţe că viaţa nu mai este celebrată ca valoare supremă. Ne-am pierdut pe noi înşine în fuga după bani, case, maşini, cariere strălucitoare sau distracţii compensatorii.

Ne dorim bani să putem călători, o casă în care, în sfârşit, să ne simţim “acasă”, o carieră înfloritoare, o familie, însă după o anumită perioadă după ce le obţinem simţim că tot nu suntem împliniţi şi pornim în căutarea altui scop existenţial. Suntem predominant concentraţi pe lucrurile care lipsesc din viaţa noastră sau pe sentimente nerostite ce formează o realitate fictivă în care ne simţim tot mai devitalizaţi.

Viaţa din noi nu mai pare vie şi nu o mai celebrăm prin ritualuri constructive. Trăim după standardele societăţii, familiei sau normelor impuse de religie, însă fără a le trece prin filtrul raţiunii. Nu ştim ce este benefic pentru noi, ce anume ne-ar aduce sentimentul de plenitudine sau mult râvnita fericire pentru că nu ne cunoaştem. Avem doar idei fără substrat despre noi. Pentru a putea primi un plus de cunoaştere despre tine e nevoie să devii disponibil faţă de partea întunecată a personalităţii tale ca ulterior să ajungi să o accepti, intrând în relaţie autentică atât cu tine cât şi cu ceilalti.

Disponibilitatea faţă de tine însuţi apare când alegi să nu mai trăieşti în trecut, şi doar să înţelegi mesajele experienţelor tale, nici în viitor, proiectându-te în diverse situaţii sau contexte dezirabile sau indezirabile (alimentate de anxietăţile tale), ci să fii ancorat în prezent, în aici şi acum ales în mod responsabil.

Te invit să respiri profund şi să te întrebi ce este esenţial în viaţa ta. Ce te face să te simţi viu? În ce momente ai vrea să te opreşti şi să fii recunoscător pentru clipa prezentă? În ce contexte reuşeşti să fii prezent fără gânduri despre ce ar spune o persoană pe care o investeşti cu încredere despre tine dacă acţionezi şi îţi împărtăşeşti opiniile fără rezerve? Ce activităţi reprezintă surse de energie pentru tine?

O soluţie care premerge drumul spre esenţialul tău este să te poziţionezi responsabil în viaţa ta. Să nu mai aştepţi o salvare din exterior sau o minune fără ca tu să iniţiezi schimbarea sau noutatea. Să fii tu cel care se schimbă, ci nu să aştepţi să facă ceilalţi din jurul tău acest lucru ca tu să te simţi fericit. Să fii tu iniţiatorul fericirii tale, ci nu să aştepţi să te facă fericit partenerul de viaţă, copilul, prietenii, colegii, părinţii, fraţii.

Alimentează-ţi disponibilitatea faţă de tine şi nu mai cultiva autodefensele. Implica-te în activităţi care sunt în concordanţă cu sentimentele , nevoile şi valorile tale.

Învaţă să identifici esenţialul, să-l primeşti şi să-l oferi!

Newer posts »