Teoria atașamentului a fost formulată și consolidată de psihiatrul John Bowlby și de psihologa Mary Ainsworth și recent îmbunătățită de psihiatrul Amir Levine și psihologa Rachel S.F. Heller. Există patru stiluri de atașament: securizant, anxios, evitant și ambivalent (o combinație între stilul anxios și cel evitant).
În acest articol voi descrie stilul de atașament evitant, inspirându-mă din volumul specialiștilor Levine și Heller, Stiluri de atașament. O nouă teorie a atașamentului. Cum să găsești și să păstrezi o relație de cuplu fericită, precum și din experiența profesională și personală cu acest tip de atașament al persoanelor pe care le-am întâlnit.
Rezultatul cercetărilor în stabilirea factorilor determinanți ai atașamentului indică următoarele componente favorizante: genele, modul de îngrijire din partea părinților sau a persoanelor semnificative din copilăria mică și experiențele de viață. Fiecare dintre noi ne naștem cu o predispoziție spre un anumit tip de atașament, iar modul în care am fost îngrijiți, adăugându-i-se experiențele de viață, încurajează atașamentul predispozant sau îl schimbă. Stilul de atașament se poate schimba de mai multe ori pe parcursul vieții.
Bowlby spunea că, având o bază de siguranță în partenerul nostru, putem cuceri lumea și ne putem îndeplini toate obiectivele (cu condiția ca acestea să fie realiste, completez). Iar dacă relația este defectuoasă, fiind alături de o persoană care nu îți oferă un sentiment de siguranță solidă, te expui la diverse afecțiuni fizice și psihologice.
Partenerul ajunge să fie o parte din tine și, dacă vrei să fii fericit și independent, alege un partener cu stil de atașament securizant sau ajută-l pe partenerul tău să dobândească acest stil și pornește la drum alături de el, alegându-l cu discernământ pentru că miza este propria ta fericire.
Dacă ai un stil de atașament anxios te vei zgribuli citind paragraful anterior. „Discernământ?”, vei spune indignat de ideea mea. „Dar eu am nevoie de el, ce contează că este evitant și mă instabilizează până la somatizare? Îl iubesc și vreau doar să rămână lângă mine!” Te asigur însă că te vei feri de multă durere dacă găsești puterea să refuzi partenerii care nu sunt disponibili emoționali pentru un angajament stabil în relația de cuplu. Persoanele cu stil de atașament securizant pot face față mai ușor într-o relație cu o persoană evitantă, iar dacă ajung la concluzia că nu avansează relația spre stabilitatea emoțională dorită se retrag fără să le dărâme durerea, ca-n cazul persoanelor anxioase.
Să pătrundem acum în tainele persoanelor evitante. Nu cred că sunt prea îndrăzneață dacă afirm că toate persoanele cu stil de atașament evitant echivalează intimitatea sau nivelul ridicat al apropierii cu pierderea independenței sau libertății personale și tind să limiteze gradul implicării în relația de cuplu. Ele stârnesc certuri pentru a împiedica progresul relației. Ele nu încurajează rezolvarea problemelor existente, ci doar se retrag, anunțându-și partenerii asupra concluziilor la care au ajuns singuri, fără să comunice cu ei.
Ești în relație cu un evitant sau ești o persoană evitantă dacă majoritatea pattern-urilor comportamentale, emoționale sau cognitive de mai jos îți sunt familiare:
- transmiți mesaje contradictorii (astăzi vrei apropiere, mâine te retragi fără să ai un motiv),
- îți prețuiești foarte mult independența sau libertatea,
- îl privești cu superioritate pe partenerul tău. Nici unul nu este suficient de bun pentru tine pe termen lung,
- folosești strategii de distanțare (petreci mai mult timp la birou, cu prietenii sau la sală, călătorești fără partener, te implici în activități solitare sau cu alți oameni, excluzându-ți partenerul),
- insiști asupra limitelor în relație,
- ai o imagine romantică nerealistă în privința modului de funcționare a unei relații,
- ești sceptic în privința partenerului, te gândești că există posibilitatea să profite de tine,
- când se ivește un conflict ai tendința să pleci pentru că altfel „explodezi”,
- nu ești explicit în privința intențiilor tale și îți este dificil să vorbești despre relația de cuplu,
- deși ești încântat de partener la început, ulterior îți pierzi interesul și pui capăt relației,
- nu te pricepi să percepi indiciile verbale și nonverbale ale partenerului și nu consideri că este responsabilitatea ta să faci acest lucru,
- persoanele de sex opus ți se par extrem de greu de înțeles sau de mulțumit; sunt o enigmă pentru tine,
- visezi la o relație ideală, la partenerul „perfect”,
- nu prea ești preocupat de starea emoțională a partenerului,
- ignori ceea ce-ți comunică partenerul, dacă nu este pe placul tău,
- visezi la libertate când ești într-o relație și uiți că în libertate erai nefericit,
- îți reprimi atât sentimentul de iubire, cât și pe cel de apropiere concentrându-te asupra unor imperfecțiuni ale partenerului: felul în care vorbește, se îmbracă sau mănâncă; faptul că nu este cât ți-ar plăcea de sociabil sau de dezinvolt etc.,
- flirtezi cu alte persoane,
- te retragi sau te distanțezi când lucrurile merg bine, de teama unei implicări mai mari,
- păstrezi secrete anumite lucruri care ar putea amenința relația de cuplu,
- eviți o apropiere fizică prea mare de partener, în schimb permiți o apropiere amenințătoare pentru cuplu din partea altor femei/bărbați.
Aspectele enumerate mai sus stau în calea fericirii tale, dacă te regăsești în majoritatea dintre ele.
În relație cu persoanele evitante îți este teamă să-ți manifești nevoile sau dorințele, temerile sau așteptările pentru că știi că vei fi perceput ca pretențios, sensibil, răsfățat, dependent sau neajutorat. Ți s-a răspuns frecvent: „Ce vrei de la mine? N-am greșit cu nimic, de ce aduci tensiune în relație?” Cu alte cuvinte: „Oricum fac un efort, ai putea să fii mulțumit măcar, nu să vrei mai mult!” sau varianta mai francă: „Scutește-mă de pretențiile tale, am altceva mai bun de făcut!”
Ajungi să te simți inadecvat, stingherit de propriile nevoi și devii în timp nesigur pe tine. Observi că oricât ai fi de atrăgător sau de încântător nimic nu-l mulțumește pe celălalt și observațiile ori pretențiile (adesea nerostite, dar simțite) se îndesesc. De multe ori îți spune că este perfecționist și îți cere să te ridici la standardele lui, care se vor dovedi imposibil de atins. Nu-ți poți arăta nici sentimentele cu naturalețe pentru că observi rapid că asta îl încurcă și devine iritat.
Persoanele evitante se simt predominant atrase de persoanele anxioase pentru a-și confirma, inconștient, convingerile despre sine și despre relații în general. Despre sine – că sunt puternici și independenți, despre relații – că partenertul este ca o „sugativă”, tot timpul vrea mai multă apropiere și intimitate decât i se oferă. Aceste percepții defensive îi determină și să-și reprime sentimentele de iubire. Când sunt implicate în relație își doresc distanțarea sau retragerea, iar după ce s-au despărțit și trece suficient timp ca sistemul lor defensiv să se calmeze încep să-și regrete partenerul, dar alungă repede dorul prin focalizarea pe aspectele nevaloroase ale fostului partener și astfel pot să treacă foarte ușor „peste”, luând-o de la capăt în următoarea relație în care se pot implica imediat.
Încep să simtă iubire pentru fostul partener atunci când sunt implicați în alte activități, deci când sistemul de atașament este dezactivat, însă apelează la strategii diverse de înlăturare a durerii (muncă în exces, distracții, sex, alcool, relații noi etc).
Dacă ești o persoană anxioasă, o relație cu un evitant este solicitantă și dureroasă pentru că tu ai nevoie de multă intimitate și siguranță în cuplu și ești nevoit să faci nenumărate concesii pentru a le obține… pentru câteva zile. Ulterior ajungi să echivalezi orice gest mic al partenerului cu iubirea pentru a-ți putea calma sistemul de atașament. Însă trebuie să înțelegi un aspect: sistemul de atașament activat nu este echivaletul pasiunii!
Partenerii evitanți nu sunt capabili să răspundă nevoilor autentice ale persoanei iubite. Uneori anticipează ce își dorește partenerul, dar nu dă curs acțiunii pentru că nu vrea mai multă intimitate în relație. Își spun că vor face toate lucrurile cu partenerul „potrivit”, dar mereu ajung să subestimeze valoarea partenerului. După ce se despart, amenințarea intimității dispărând, sentimentele de iubire și de apreciere revin și astfel intră uneori într-un cerc vicios de împăcare-despărțire, dacă și partenerul o/îl iubește încă și îl reprimește în viața sa. Alteori nu inițiază o împăcare, dar continuă să se gândească la fostul partener și să aibă sentimente de iubire pe care ajunge să le reprime intrând într-o relație cu altcineva.
Cercetările indică faptul că evitanții sunt cel mai puțin fericiți în relații și au gradul cel mai scăzut de satisfacție în relațiile personale. Ei își schimbă des partenerii alergând după cel „ideal”, care se tot ascunde!
O altă caracteristică a lor este că le place să-i vadă în defensivă pe ceilalți și chiar le evidențiază cu satisfacție acest lucru când îi „demaschează”. Astfel se simt puternici. Nu-și dau seama că în foarte multe situații și ei sunt în defensivă, doar că folosesc alte mecanisme de apărare, iar în situații de criză sistemul lor defensiv este distrus și se comportă exact ca persoanele anxioase.
Dacă ești o persoană evitantă faci o confuzie între autosuficiență și independență. La baza autosuficienței tale stă sentimentul de singurătate (probabil experiat de timpuriu în devenirea ta) și acesta determină atât un grad scăzut de confort în situațiile de intimitate și de apropiere, cât și reprimarea nevoii de iubire și de sprijin și concentrarea asupra propriei persoane.
Stilul de atașament evitant determină o existență relațională zbuciumată, în care se urmărește reprimarea unui sistem de atașament puternic prin utilizarea strategiilor de dezactivare, care sunt la fel de puternice. De aceea, consumul interior este foarte mare. Simți sentimente de iubire pentru partener, dar gradul de amenințare a intimității, implicit al independenței (de fapt, al autosuficienței) este mai puternic și alegi să te retragi, reprimându-ți iubirea, întărindu-ți astfel „libertatea” și „independența”. De fapt ești încorsetat de sistemul tău de atașament și dependent de el.
Am întâlnit mai rar în cabinet oameni cu stil evitant, comparativ cu persoanele cu stil anxios sau ambivalent, pentru că ei nu apelează ușor la ajutor specializat. Ei nu gândesc introspectiv, să caute cauza propriei insatisfacții în relații și aleg varianta comodă a refugiilor. Când sistemul lor de atașament este inactiv adesea sunt persoane încântătoare, cu multe calități demne de apreciat și un suflet frumos care nu se lasă iubit.
Studiile demonstrează că partenerii implicați într-o relație de cuplu își reglează reciproc starea de bine emoțională, fizică și psihologică.