Fericirea ascunsă în spatele renunțării

Fericirea apare după ce am luat contact cu diferite probleme, cu lupta, cu înfrângerea și am depășit sentimentele de furie, frică, neajutorare sau disperare. Fericirea este o formă de acțiune și dacă vrei să o instalezi în viața ta, stabilește pentru ce ești dispus să lupți și la ce vrei să renunți. Este utopic să speri la fericire și să nu te angajezi în a respinge anumite lucruri, șlefuindu-ți atent valorile personale. Deschiderea mentală fără repere clare nu este flexibilitate, este lipsă de identitate.

Declari pace sau război propriilor complexe?

Încetează să te mai raportezi la criteriile de valoare şi perfecţiune ale societăţii. Renunţă la speranţele şi grijile deşarte, stabileşte-ţi şi îndeplineşte-ţi scopuri şi, mai ales, orientează-te către un sens în viaţă. Nu te mai zbuciuma sau încorda, ci fii conştient(ă) că unicitatea şi individualitatea fiecărei persoane este o mai bună măsură de apreciere a valorii personale decât ralierea la anumite standarde impuse de o societate nevrotică.

Lumea ca motiv de iubire

Hristos a venit şi pentru a ne reaminti că suntem destinaţi fericirii şi dacă n-o atingem suntem vinovaţi! Împrieteniţi-vă şi întovărăşiţi-vă la drum alături de oameni pe care-i consideraţi frumoşi pentru a putea progresa. Oameni care scot la suprafaţă ceea ce aveţi voi mai bun. Aţi observat cum arată un om care iubeşte? Se schimbă la faţă, devine mai luminos şi trăsăturile lui accentuează ceea ce are mai bun în el. Pentru fanii reţetelor, vă spun una: iubiţi, dăruiţi şi faceţi ce vreţi!

Alegerea – libertatea supremă

Ani întregi ne petrecem viaţa vrând să-i mulţumim pe ceilalţi, fie ei părinţi, şefi, parteneri de viaţă, prieteni şi, într-o clipă, ne dăm seama că totul a fost în zadar. Că presiunea pe care ei au pus-o pe umerii noştri nu era atât de importantă nici măcar pentru ei şi totul s-a anulat în urma verdictului nostru implacabil de a nu ne mai supune expectanţelor din afara noastră şi de a trăi cum ne dorim noi. Din nefericire, unele persoane aleg să trăiască aşa cum îşi doresc când aproape este prea târziu.

Dumnezeu nu vrea suferința oamenilor

Scopul suprem al vietii este sa ajungem sa ne asemanam cu Dumnezeu in virtuti, sfintenie si har. Sigur ca nu putem ajunge asemanatori Lui fara ajutorul Sau, iar Mantuitorul este dispus sa ne ajute imediat ce vede ca “dam vointa”. Noi sa avem vointa, iar Dumnezeu va da putinta si puterea. Nu vom primi nimic doar daca strigam “Da-mi, Doamne”, “ Ajuta-ma, Doamne”, ci e nevoie sa dam si noi ceva in schimb, oricat de marunt ar fi acel lucru la inceput. Parintele Arsenie Papacioc spune atat de frumos “Dumnezeu vrea sa fim eroi, nu vrea sclavi sau milogi.”