Venim cu bagajul personal şi în relaţia cu Dumnezeu. Metehnele nu dispar când ne apropiem de sfinţenie şi nu rare sunt situaţiile în care vrem să sărim paşi esenţiali ai urcuşului duhovnicesc, care necesită efort consistent din partea noastră, pentru a deveni asemenea persoanelor plăcute lui Dumnezeu. Trăim într-o societate care glorifică drumul uşor bazat pe relaţii şi pe iscusinţa de a te descurca prin mijloace care se abat de la conştiinţa moralei, iar răbdarea şi sârguinţa de a paşi treaptă cu treaptă pe scara duhovnicească (sau profesională) nu mai prezintă un deziderat frecvent întâlnit.
Mulţi credincioşi sunt consumatori de duhovnicie, iar mania aceasta este semn de necredinţă.
Alergi din biserică-n biserică, din mănăstire-n mănăstire, cerând sfat duhovnicesc de la numeroşi preoţi duhovnici sau stareţi, însă în interiorul tău nu se schimbă ceva fundamental. Aştepţi să vină ziua în care viaţa ta se va transforma, şi aştepţi… minunea. Părintele Arsenie Boca spunea ca Dumnezeu ascultă de om atât cât ascultă şi omul de Dumnezeu. Cine să înceapă primul să asculte? Dumnezeu desigur, doar El le poate face pe toate fără efort, nu?
Te întrebi de ce nu se schimbă viaţa ta după ce ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă pentru a-ţi fi viaţa mai uşoară. Permite-mi să mă îndoiesc de efortul tău strădalnic. În viaţa aceasta am descoperit două certitudini:
1) Niciunul dintre noi nu vom scăpa de moarte, oricât de mult ne-am agăţa de viaţă,
2) Dumnezeu nu rămâne dator şi nu dezamăgeşte vreodată!
Având în vedere cea de a doua certitudine, întreabă-te ce faci cu adevărat pentru Dumnezeu (din iubire, nu pentru a primi vreo răsplată). La ce ai reuşit să renunţi pentru El? Cât de mult se regăseşte Cuvântul Său viu în viaţa ta?
Să mergi să „consumi” sfintele slujbe şi sfaturi duhovniceşti este folositor, însă nu este suficient. Ele au menirea de a deveni vii în inima şi mintea ta, apoi transpuse în stilul tău de viaţă. Hristos al nostru vrea să devenim oameni noi, după har, nu rigorişti, oameni ai legii. Ne cere transformare, iar schimbarea este posibilă numai prin jertfă de sine, prin efort şi prin cultivarea iubirii pentru El, pentru semeni şi pentru noi înşine prin valori care conduc la formarea unui bun caracter.
Monitorizează-ţi zilnic (o perioadă de tine stabilită) gândurile, emoţiile şi acţiunile să observi cu câte dintre ele te poţi prezenta în faţa Domnului fără să cauţi împrejur vreo masă înaltă sau vreun colţ acoperit de umbră. Apoi putem vorbi despre rezistenţa vieţii tale la schimbare!
Consumismul duhovnicesc va fi însoţit de o blazare care-ţi va stimula setea de duhovnicie şi nu vei mai putea fi saturat sau impresionat, le vei cunoaşte pe toate, însă practica ta religioasă va fi fără vlagă. Transformarea trebuie să înceapă din interior, având repere în exterior, nu invers. Trăieşte în prezent şi scapă de griji uitându-te în sus! Pune în lucrare cuvintele duhovniceşti pe care le asculţi, îndemnurile înalte ale părinţilor înduhovniciţi şi este foarte posibil ca transformarea să se petreacă firesc, fără sârguinţă epuizantă. Dezvoltă ceea ce este fiinţial în tine, nu în afara ta (reputaţie, statut, avere, etc): puritatea, impozanţa, rezistenţa la durere, măsura în ceea ce priveşte plăcerile, credinţa şi dragostea de Dumnezeu, împăcarea cu propria-ţi viaţă, cumpătarea, bunăvoinţa, libertatea, simplitatea, seriozitatea, măreţia suflească, curiozitatea intelectuală şi spirituală.
Persoanele care se străduiesc să devină plăcute lui Dumnezeu şi merg să ceară sfaturi duhovniceşti sau măcar să problematizeze dilemele pe care le au, progresează holistic.
Nu este greşit să-ţi doreşti un stil de viaţă mai bun, însă nu aceasta să fie prioritatea ta. Dacă alergi după avere sperând că vei fi fericit când o vei dobândi, te amăgeşti. Sufletul tău are nevoie de iubire, de armonie, de relaţii benefice şi de legătura cu Dumnezeu. Nu poţi fi fericit trăind două vieţi: duminica la Sfânta Liturghie şi toată săptămâna departe de Dumnezeu. Cele două vieţi trebuie să conveargă una către cealaltă la un moment dat. Dacă momentul va fi curând, vei petrece această viaţă de mână cu Hristos care oferă fericire perenă. Nu înţelege că va fi simplu şi uşor, însă va fi frumos şi provocator. Mântuitorul te ajută să obţii ceea ce îţi doreşti dacă îţi este folositor şi vrea să facă din tine un erou, nu să te încurajeze în rolul de copil. Are o Împărăţie de oferit şi vrea să te învrednicească să fii demn de ea prin cultivarea virtuţiilor.
Mergi la întâlnirea cu Hristos aşa cum eşti tu şi nu mijloci aceasta relaţie pentru obţinerea unui scop pentru că-L vei rata! Mergi să te uneşti cu Hristos din iubire, nu te raporta la relaţia cu El ca fiind o îndatorire sau un obicei şi vei experia bucuria duhului, chiar şi-n suferinţă, iar Hristos te va învăţa cum să trăieşti dacă-L laşi să te călăuzească. Vei simţi că El este cu tine în orice clipă şi tot ce trebuie să faci este să înveţi să trăieşti duhovniceşte, ceea ce implică responsabilitate, iubire şi multă acţiune. Dumnezeu nu ne vrea leneşi, infantili, blazaţi şi autosuficienţi. Întotdeauna există un nivel superior în orice virtute!
„Vremea a lucra a Domnului este” – cuvintele cu care începe Dumnezeiasca Liturghie să devină o pildă zilnică a vieţii tale!