În Epistola către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel atrage atenţia asupra faptului că „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Anturajul nu are o influenţă inofensivă asupra alegerilor noastre de moment, iar dacă am depăşit deja vârsta adolescenţei şi încă nu ştim ce vrem de la viaţă, anturajul poate avea un răspuns în locul nostru.
Nu rare au fost situaţiile în care mi s-au împărtăşit destrămarea unor relaţii şi pierderea unor cariere din cauza întovărăşirii cu oameni nepotriviţi. Când nevoi de-ale prietenilor tăi râvnitori de senzaţional, noutate şi intensitate ajung la urechile tale, de obicei nu rămân fără impact, dacă nu eşti predominant o persoană conservatoare sau suficient de puternică pentru a ştii ce este benefic pentru tine pe termen lung. Obiceiurile prietenilor tăi au o forţă considerabilă de a corupe, iar rezultatele nu vor întârzia să apară: oboseală; dependenţă; ambivalenţă în privinţa alegerilor, urmată de un disconfort în relaţia cu sinele propriu pe care-l alungi prin întreţinerea plăcerilor de moment; regrete, dacă eşti suficient de sincer cu tine încât să-ţi permiţi să le simţi.
Proverbul românesc: „Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ţi spun cine eşti” are o aplicabilitate validată în privinţa cunoaşterii de sine. Chiar dacă îţi spui despre tine că eşti un om bun, responsabil, matur şi competent, priveşte-ţi atent prietenii pe care i-ai ales şi dacă aceste trăsături se regăsesc şi în ei, atunci da, pot să cred că acele trăsături se regăsesc şi-n tine. Altfel, ceea ce observi la prietenii tăi cam deţii şi tu. Nu ai putea să rămâi în preajma lor dacă realitatea ar fi alta în ceea ce te priveşte.
Există şi prietenii în care anturajul îţi este superior şi atunci te poţi simţi binecuvântat că ai fost acceptat pentru că te vor stimula să creşti şi tu în direcţia respectivă. Nu e uşor să rămâi lângă oameni mai inteligenţi, morali sau mai spirituali decât tine pentru că-ţi vor reflecta propriile lipsuri şi va depinde doar de tine dacă te vei lăsa stimulat de nivelul lor sau vei alege să te înstrăinezi alegând anturajul confortabil în care te simţi ca „peştele-n apă.”
Valorile persoanelor din proximitatea ta te vor influenţa mai mult decât accepţi să recunoşti. Şi vei tinde să te conformezi dacă nu eşti o persoană suficient de puternică, ci doar ambiţioasă.
Studiile din psihologie au demonstrat că băieţii/bărbaţii sunt mai influenţaţi de anturaj pentru că au un spirit mai libertin ca femeile. Dacă alegi să construieşti relaţii de prietenie cu persoane pe care le poţi aprecia sau admira, nu doar care îţi întreţin înclinaţiile prin acceptarea şi încurajarea lor, atunci tovărăşiile pot fi frumoase şi ziditoare. Prieteniile „de distracţii” te fac să simţi că trăieşti intens şi când revii lângă partenera ta, simţi că te plictiseşti sau limitezi, când de fapt omul pustiu eşti tu şi-ţi găseşti scăparea în intensitatea trăirilor şi a emoţiilor. Înainte să distrugi ceea ce ai construit probabil în ani de zile alături de persoana cu care te-ai căsătorit, comunică cu partenerul tău despre ceea ce simţi. Nu permite ca stilul de viaţă intens şi palpitant al prietenei tale să stimuleze nemulţumirea faţă de viaţă şi partenerul tău. Mai bine întreabă-te ce anume îţi lipseşte cu adevărat, nu-ţi acuza partenerul că nu vine în întâmpinarea nevoilor tale.
Dacă nu ai avut suficient de multă voinţă să nu muşti din momeală, cu atât mai puţină vei avea să te eliberezi din ea.
Omul matur psihologic va evita anturajul cu năravuri nu tocmai ortodoxe. El ştie că se poate abţine de la anumite activităţi propuse sau încurajate de prietenii săi libertini până… le va gusta. Şi s-ar putea ca tare mult să-i placă, ori nu. Însă stimularea simţurilor de foarte multe ori atrage şi trebuie să fii cam înţelept să te sustragi când totul ţi se oferă adulmecător. Există şi persoane care spun că încearcă să vadă ce au de oferit acele tentaţii, spunând că vor înceta când vor dori. Nu vă amăgiţi, uitaţi-vă în jurul vostru să vedeţi dacă este atât de simplu să te opreşti din ceva ce-ţi face plăcere, dar ştii că este distructiv pe termen lung. Ajungi să-ţi spui „O viaţă are omul şi trebuie trăită.” Pe scurt, ţi-ai pierdut libertatea alegerii şi argumentezi în favoarea patimilor.
Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să ne întovărăşim cu persoane care ne sprijină în procesul de a deveni cea mai bună variantă a noastră şi promite că în acest context se va alătura şi El. Şi Sfântul Apostol Pavel a înţeles cât de puternică poate fi influenţa anturajului şi i-a avertizat astfel pe creştinii din Roma: „Nu lăsaţi lumea din jur să vă modeleze în tiparul ei.”
Prietenul meu ( 🙂 ), filosoful-împărat Marcus Aurelius afirmă în Gânduri către sine însuşi: „Dacă bătrâneţea a fost bine pregătită printr-o îndelungată practică a sinelui, îi oferă omului prilejul să aibă cu sine însuşi un raport împlinit şi complet de stăpânire şi totodată de satisfacţie.” Acest filosof pe care-l apreciez încuraja aceleaşi principii pe care le-am descoperit în ortodoxie: cunoaşterea sinelui (prin exerciţiile preocupării de sine sau ale trezviei), înfrânare şi cumpătare, dezvoltarea voinţei în direcţia princiipilor morale, interesul pentru binele neamului omenesc, curăţirea de patimi şi întoarcerea la puritate şi simplitate, dezvoltarea maturităţii psihologice şi libertatea. Şi pentru a avea o bătrâneţe senină, încă din tinereţe trebuie s-o pregătim pentru că nu ştim dacă vom avea timp să trecem prin etapele premergătoare bucuriei şi împlinirii adevărate, iar atunci, în loc să ne bucurăm de roade, vom avea de luptat cu „păcatele tinereţii”.