Un om credincios şi bogat, fiind aproape de-a muri, zise că ultima sa dorinţă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă. Când muri, într-adevăr, toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci. Când însă alaiul o luă spre cimitir, iată, se porni o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât unul câte unul din prietenii decedatului se furişau şi plecau acasă, astfel încât, până la cimitir, ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţiră între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră. Ea cheamă, la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării: mulţi chemaţi, puţini aleşi.
Superba pilda