Sfintele Paşti reprezintă cea mai importantă sărbătoare din viaţa creştinilor, esenţa ei fiind Invierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi trecerea fiecăruia dintre noi de la moarte (sufletul împovărat de păcate) la viaţă (sufletul eliberat din robia patimilor). Paştele este trăirea harului Mântuitorului în sufletul curăţit.
Săptămâna aceasta s-a numit „Săptămâna Patimilor” sau „Săptămâna Mare” deoarece se pomenesc în cadrul Sfintelor slujbe suferinţele Mântuitorului şi evenimentele premergătoare acestor suferinţe. În săptămâna aceasta suntem îndemnaţi mai mult ca oricând să reflectăm asupra vieţii noastre şi asupra lucrării pe care o are fiecare dintre noi pe acest pământ. Slujbele sunt mai profunde şi determină o angajare suplimentară din partea noastră pentru a ne manifesta recunoştinţa şi iubirea faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Să ne oprim puţin asupra terminologiei „Paşte”-lui, cuvânt care provine din limba ebraică. Evreii vorbesc despre „Pascha” (pesah) căruia îi acordă sensul de „trecere”. Această semnificaţie provine din Vechiul Testament, din pasajul cu eliberarea evreilor prin trecerea pe Marea Roşie din robia Egiptului (Ieşire XII:27), indicând astfel sărbătoarea anuală a azimelor. Termenul „Paşti” este preluat de creştini, însă pentru ei semnificaţia este trecerea de la moarte la viaţă. În această ultimă trecere se împlineşte scopul creării lumii de către Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că Paştele este trecerea Cuvântului în mintea omenească. Această învăţătură ne fereşte de sărbătorirea Paştelui într-un mod consumerist, formal, ci este dezirabil ca preocuparea noastră în această perioadă să fie curăţirea inimii şi înnoirea minţii pentru a-L putea primi pe Iisus Hristos în sufletul nostru. Curăţirea inimii se referă la despătimire, purificare, iluminare şi desăvârşire prin unirea cu Dumnezeu, iar înnoirea minţii presupune cultivarea gândurilor bune, curate şi rostirea rugăciunilor cât se poate de frecvent.
Învierea Mântuitorului deschide orizontul eternităţii sufletelor noastre, înlătură moartea ca destinaţie finală a sufletului omenesc.
Când sufletul simte învierea lui din moartea cauzată de păcate şi începe să experieze libertatea spirituală, atunci este trăit cu adevărat Paştele, care a fost precedat de fapte bune şi contemplaţie. Acest lucru implică un curaj sufletesc care va creşte nivelul duhovnicesc al omului.
În primele zile ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus este rânduit să se menţioneze în Sfânta Biserică acest text liturgic: „Cămaşa Ta Mântuitorule o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă miluieşte.” Cămaşa Mântuitorului simbolizează lumina virtuţiilor Sale, iar noi nu avem îmbrăcămintea necesară intrării într-un astfel de locaş, adică îmbrăcămintea virtuţiilor. Virtuţile sunt de două tipuri: teologice şi morale. Virtuţile teologice sunt credinţa fermă, nădejdea şi dragostea, iar virtuţile morale sunt înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi curajul. Ambele tipuri de virtuţi culminează cu săvârşirea faptelor bune. „Dătătorule de lumină” se referă la dăruirea vieţii („Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, spune Iisus în Evanghelia după Ioan 14:6), iar „a milui” implică cererea iertării păcatelor şi solicitarea ajutorului de la Domnul. A cere de la Dumnezeu „miluire”, adică milă (mântuire), înseamnă a cere Împărăţia Lui. Iar dacă sufletul imploră pentru Împărăţia cerurilor, toate celelalte i se vor adăuga lui, cum ne-a făgăduit Mântuitorul.
În Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului fiecare zi este investită cu una sau mai multe învăţături profunde, revelate în timpul slujbelor.
Luni s-a menţionat istoria Patriarhului Iosif, care îl preînchipuie pe Hristos. Iosif implinea poruncile, era curat sufleteşte şi făcea Voia Domnului. El s-a comportat cu bunătate şi înţelepciune inclusiv cu fraţii săi care l-au vândut determinaţi fiind de invidie. În această zi s-a rostit şi pilda smochinului neroditor. Mântuitorul a blestemat smochinul care era plin de frunze, deci părea că va avea roade, însă fructe nu deţinea. L-a blestemat spunându-i: ”De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce” şi acesta s-a uscat.
Din această pildă deducem că Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să rodească, să oferim virtuţile noastre pentru El sau pentru ceilalţi semeni ai noştri. Dacă rodim cu adevărat pentru cineva, acel rod va fi şi pentru Iisus. Această pildă ne atrage atenţia şi asupra iertării, care nu este infinită, pentru că ar încuraja păcatul. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi nu presupune o iertare perpetuă a păcatelor repetitive. Iisus vorbeşte despre importanţa iertării în pilda mercantililor din tempul rugăciunii, care presupune înlăturarea răului. Ar fi stupid să credem că în ortodoxie Dumnezeu ne iartă la infinit păcatele, fără să ne îndreptăm.
Marţi s-a amintit pilda celor zece fecioare. Cinci fecioare erau înţelepte, cinci nu aveau minte. Fecioarele înţelepte au luat untdelemn pentru candele în vase, iar celelalte aveau doar untdelemnul din candele, care s-a terminat. În aşteptarea Mirelui Hristos, fecioarele au adormit, iar la miezul nopţii s-a strigat: “Iată, mirele vine! Ieșiți în întâmpinarea lui!” Fecioarele s-au deşteptat şi şi-au pregătit candelele. Cele cinci fecioare cărora li se stingeau candelele, le-au cerut celorlalte untdelemn, însă fecioarele înţelepte le-au răspuns: ”Nu, ca nu cumva să nu ne mai ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi”. În timp ce fecioarele mergeau să cumpere untdelemn, mirele a venit, “cele prezente au intrat şi uşa s-a închis”. Când s-au reîntors, fecioarele neînţelepte au spus: “”Doamne, Doamne, deschide-ne şi nouă”, însă El a spus: ”Nu vă cunosc pe voi”.
Această parabolă este despre răbdare, însă nu despre răbdarea pasivă, ci de cea acompaniată de credinţă şi fapte roditoare. Andrei Pleşu menţionează chintesenţa acestei pilde: ”Cel aşteptat vine pe neaşteptate”, deci să priveghem, cum ne înseamnă şi Evanghelistul Matei: ”De aceea, privegheați că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.”
Sfântul Ioan Gură de Aur pune întrebarea decisivă: cât mai valorează virtutea virginității, pentru fecioarele care nu au putut fi prezente când a venit mirele din pricina lipsei untdelemnului? A fi la locul Întâlnirii, la timpul Întâlnirii, pregătiţi cu fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să ne îndeplinim datoriile noastre şi să aşteptăm cu inima iubitoare, iată ceea ce este important.
Miercuri s-au citit pilda femeii păcătoase care l-a uns cu mir pe Hristos şi episodul vinderii pentru 30 de arginţi a Mântuitorului de către Iuda fariseilor.
Mântuitorul a acceptat să fie uns cu mir de o femeie păcătoasă care a adus mirul cel mai de preţ pe care îl avea. Acesta valora preţul a 300 de zile de lucru. Denia de astăzi pune accentul pe iertarea semenului nostru şi pe nejudecarea lui “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7, 1-2).
Joia Mare ne prezintă 4 evenimente esenţiale pentru creştinism: sfânta spălare a picioarelor Apostolilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină prin care Hristos a prefigurat jertfa sa prin frângerea pâinii şi oferirea vinului (Sfânta Euharistie), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către soldaţi. În această zi se citeşte Denia celor 12 Evanghelii în care sunt menţionate Patimile lui Hristos.
Referitor la spălarea picioarelor Apostolilor, Iisus spune: “”Voi mă numiţi pe mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca şi voi să faceţi la fel” (In. 13, 14) Prin aceasta, Domnul ne îndeamnă la jertă, smerenie şi iubire a aproapelui.
Cina cea de taina este ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Patimiri, când a rânduit ca cele ce le-a facut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în mâinile sale a sfinţit, a binecuvântat, a frânt şi le-a dat ucenicilor săi, zicând: “Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea şi paharul dupa cină zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-27). Mântuitorul le mai spune Apostolilor: ”Nu vă voi lăsa orfani”( Ioan 14:18). Deci, Raiul nu este atât de departe precum credem, el este înăuntrul nostru.
În Grădina Ghetsimani Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferinţelor de la El dacă este cu putinţă şi a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a spus: “Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească” (Mt. 26, 39). Este rugăciunea de care pomenesc Sfinţii Evanghelişti şi pe care o pomenim şi noi în Joia cea Mare, şi la care e bine sa ne gândim şi noi.
Mai pomenim şi prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat şi i-a zis” “Bucură-te, Învăţătorule” (Matei 26:49), şi când cei care au venit împreuna cu el l-au prins pe Domnul Hristos, l-au dus la judecata lor şi l-au dus să-l chinuiască. În faţa Sfântului Potir cu dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: “Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi; ci, ca talharul mărturisindu-mă, strig Tie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta“.
Vineri Iisus a fost biciuit, batjocorit de soldaţii romani şi hulit de oameni, fiind obligat să-şi poarte crucea pe drumul spre Golgota. Este ziua în care a fost răstignit pe cruce, între doi tâlhari şi a murit. În Vinerea Mare se slujeşte doar Prohodul, nu se mai slujeşte Sfânta Liturghie. La sfârşitul acestei slujbe biserica se înconjoară cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toţi credincioşii. Numit şi Epitaf, Sfântul Aer este o pânză de in sau de mătase pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort a lui Hristos.
Ultimele cuvinte ale lui Iisus au fost:
”Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.” (Luca, 23:34), de aici învăţăm să-i iertăm pe vrăjmaşii nostrii,
”Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca, 23:43). Învăţăm de la Domnul nostru Iisus despre măreţia pocăinţei,
”Femeie, iată fiul tău!” și ”Iată mama ta!”(Ioan, 19:26-27). În acest moment, Iisus ne-a făcut pe toţi fraţi ai aceleiaşi mame,
”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” (Marcu, 15:34),
”Mi-e sete!” (Ioan, 19:28). Aceste cuvinte reflectă nevoile fiziologice ale omului din Iisus,
”Săvîrșitu-s-a.” (Ioan, 19:30). De aici învăţăm să împlinim toate lucrurile până la deplinatatea lor, şi
”Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu.” (Luca, 23:46). Invăţăm de la Domnul Hristos să ne încredinţăm în mâinile lui Dumnezeu. Repet ce am precizat într-un articol anterior, acest lucru nu înseamnă ca noi să nu acţionăm, ci să avem credinţă puternică în Domnul.
Remarcăm deci că aceste cuvinte nu reflectă nicidecum un sfârşit, ci dimpotrivă, un început. După ce Hristos şi-a dat duhul pe cruce, totul a renăscut. Părintele Dumitru Stăniloae a menţionat faptul că Iisus a ales să învingă moartea trecând prin ea, nu evitând-o.
Sâmbăta prăznuim îngroparea Mântuitorului şi pogorârea la iad prin care omenirea a fost chemată spre viaţa veşnică. La miezul nopţii începe slujba Învierii Domnului.
Sfântul Ioan Gruă de Aur ne îndeamnă ca în noaptea de Paşti: “Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a eliberat pe noi moartea Mântuitorului.”
Săptămâna Mare este precum o scară cu şase trepte, pe care urcăm spre Înviere. Să facem cât mai multe fapte plăcute Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să-i dăruim acte jertfelnice cu bucurie în perioada aceasta. Să renunţăm la anumite lucruri pentru El. De exemplu, putem înăspri postul, putem să reducem sau să eliminăm (depinde de voinţa fiecăruia) ţigările, cafeaua, dulciurile (chiar dacă sunt de post), internetul, femeile pot renunţa la farduri, bijuterii, haine provocatoare. Să citim lecturi creştine, să ne rugăm mai des şi mai profund, să mergem la Sfintele Slujbe renuntând la alte activităţi plăcute şi să iubim mai mult!
Să ne bucurăm împreună în Domnul!