Trăim într-un timp în care medicina modernă se dezvoltă tot mai mult, ajungând până la limita miracolelor. Tot mai mare devine numărul acelora care acordă mai multă încredere metodelor parţial foarte vechi, parţial moderne ale terapiei naturiste, sau ale medicinii homeopate, decât metodelor medicinii universitare.
Dacă se reunesc toate strădaniile şi metodele extrauniversitare, se ajunge să se vorbească cu drag despre o medicină holistică, articulând în felul acesta strădania ca pe lângă deschiderea faţă de multiplicitatea metodelor să nu se pierdă în primul rând din vedere omul întreg, ca unitate corp-minte.
Boala este o stare a omului care indică faptul că omul nu mai este în ordine, respectiv în armonie în conştienţa sa. Această pierdere a echilibrului interior se manifestă în corp ca simptom. Deci, simptomul este semnal şi purtător de informaţie, căci el întrerupe prin apariţia sa decurgerea de până acum a vieţii noastre, obligându-ne să-i dăm atenţie. Simptomul ne informează despre faptul că ceva ne lipseşte. Simptomele au multe lucruri importante să ne comunice pentru că ele ne cunosc cu adevărat.
Boala are un singur ţel: acela de a ne face sănătoşi
Boala nu este o dereglare ignorabilă şi neîndrăgită, ci boala însăşi este calea pe care omul se îndreaptă spre sănătate. Scopul nu ar trebui să se îndrepte către combaterea bolii, ci către acela de a o folosi cu înţelepciune, de a-i descifra mesajul pentru a se putea vindeca atât trupul, cât şi sufletul.
Uneori este dificil să înţelegem relaţia dintre corp şi suflet, iar semnificaţia durerilor corpului e necesară prin referirea la rănile sufletului.
Te-ai fi gândit vreodată că hipotensiunea ta arterială îţi transmite că ai nevoie să accepţi şi integrezi în viaţa ta slăbiciunea, să dăruieşti mai mult fără să aştepţi ceva în schimb, să exersezi mai mult modestia, smerenia şi să renunţi să îi controlezi pe ceilalţi (partener, copii, subalterni, prieteni, colegi)? Prin dăruire şi atitudinea modestă, amabilă, creşte cu timpul puterea, pe care o vei manifesta într-un mod sănătos, crescându-ţi ulterior şi tensiunea, până la limita normală.
Te dor din ce în ce mai des genunchii? Acest disconfort îţi transmite că relaţia ta cu lumea nu a fost acceptată, a fost refuzată datorită unei emoţii, unui sentiment sau a unei idei. Întâmpini dificultăţi în a te adapta şi accepta o experienţă, poate, dureroasă.
Căderea firelor de păr (în urma unei boli sau al unui şoc) indică sentimentul de singurătate şi de neputinţă. Energia vitală îşi pierde puterea. Oare ce ai impresia că vei pierde din viaţa ta? Calviţia este asociată şi persoanelor care îşi folosesc mai mult facultăţile intelectuale decât pe cele emoţionale.
Căderea genelor are legătură cu ochii şi cu privirea. În acest caz, îţi este frică să priveşti ceea ce ţi se întâmplă, să faci faţă situaţiei prezente din viaţa ta. Sau te simţi incompatibil cu o situaţie sau cu o persoană semnificativă pentru tine.
Eşti nevoit/ă să faci faţă tot mai frecvent migrenelor? Ele îţi comunică despre rezistenţa ta în faţa sarcinilor care ţi s-au cerut. Vrei să te opui, însă nu te-ar avantaja o asemenea situaţie. Presiunea poate proveni şi din dorinţa ta de a fi hiper-responsabil şi/sau performant, mai ales în muncă. Când migrena este localizată la nivelul frunţii, ea îţi semnalează faptul că te simţi neputincios, diminuat. Trebuie să înţelegi că atunci când ai o migrenă, ai o conştientizare de făcut, e nevoie să schimbi anumite lucruri şi să acţionezi conform deciziilor luate.
Balonarea devine tot mai supărătoare? Ea are legătură cu o frustrare afectivă, cu sentimentul de insatisfacţie, pe plan afectiv.
Problemele de circulaţie ale sângelui îţi creează un disconfort la temperaturi puţin mai scăzute decât normale? Toţi din jurul tău se simt bine, numai ţie îţi este frig? Acest lucru indică lipsa sau insuficienta bucurie de a trăi. Te simţi amorţit/ă, iar ideile tale sunt încâlcite, nu ştii ce decizii să iei. Ai impresia că trebuie să te lupţi pentru viaţa ta. Sângele tău este afectat atunci când trăieşti mai mult la nivelul gândurilor decât al sentimentelor.
Anemia are legătură cu lipsa de bucurie, de forţă şi de profunzime a iubirii pe care le simţi pentru tine şi pentru ceilalţi sau cu neîncrederea în capacitatea ta de a iubi cu adevărat, cu o descurajare şi un refuz al vieţii sau cu impresia de a fi lipsit de valoare.
Răul de autoturism se referă adesea la sentimentul de a te simţi prins, sufocat, încolţit. Dacă ai dificultatea de a conduce, întreabă-te în ce manieră îţi conduci propria viaţă – eşti tu cel care o conduce sau te laşi condus de alţii întrucât îţi este teamă de autoritate şi de responsabilitate? Dacă nu îţi place să conducă altcineva, poate că nu ai încredere în persoana respectivă şi ai tendinţa să controlezi prea mult situaţiile din viaţa ta, astfel menţinând un sentiment de siguranţă.
Durere menstruală, poate fi legată de faptul că îţi refuzi condiţia de femeie. Eşti perfecţionistă şi te aştepţi ca ceilalţi să fie la fel. Viaţa ta afectivă este instabilă şi îţi este teamă pentru viitor tău. Dacă eşti o persoană care îşi doreşte un copil, durerea apare în urma unei dezamăgiri că nu ai rămas însărcinată. Dificultăţile tale legate de mentruaţie îşi găsesc originea în rezistenţa pe care o ai în faţa puterii tale sexuale, în faţa potenţialului matern sau al creativităţii tale. Cu cât eşti mai tristă, cu atât mentruaţia ta va fi mai abundentă.
Constipaţia îţi semnalează nevoia ta de a controla situaţiile din viaţa ta pentru că te simţi nesigură şi ai nevoie de aprobarea celorlalţi. Îţi este teamă de necunoscut. Controlezi de multe ori dacă „totul este sub control”. Te agăţi de vechile tale idei şi de bunurile tale. Sau poate vrei să reţii pe cineva sau ceva în viaţa ta. Ceea ce ştii deja îţi permite să deţii un anumit control şi îţi conferă iluzia siguranţei. Nu te simţi pregătit suficient, te simţi neputincios să schimbi anumite situaţii din viaţa ta şi acest lucru te determină să fii constipat.
Învaţă să ai mai multă grijă de nevoile tale afective, iar simptomele vor întârzia să apară.