Eram în metrou. În dreapta mea, o doamnă fină si graţioasă, îmbrăcată decent, cu o atitudine maiestuoasă. Vizavi, în faţa doamnei de lângă mine, o bătrânică senină o contempla, dintr-un unghi mult mai bun ca al meu pentru a o putea observa atent. Cu siguranţă şi eu aş fi fost fermecată de ceea ce transmitea doamna de lângă mine, însă bătrânica a fost personajul principal al acestei întâlniri de destine. Le voi numi în continuare Doamna şi Bătrânica.
Doamna nu purta verighetă, nici vreo altă podoabă inutilă, era nefardată, îmbrăcată simplu, cu bun gust, iar părul era strâns într-un coc, aproape neglijent făcut, ce-i dădea un farmec misterios, elegant (paradoxul, ştiu) şi natural.
Bătrânica nu a mai rezistat să rămână la locul ei şi a venit lângă Doamna, rămânând în picioare şi sprijinindu-se delicat de bară. A început conversaţia scuzându-se că ar putea deranja. După ce i-a admirat verbal bluza, care era într-adevăr deosebită, a întrebat-o despre provenienţa ei. Doamna i-a răspuns cu simplitate că are bluza de 10 ani, a fost cumpărată din Italia, dar provine din India. În timpul scurtei conversaţii, cele două femei s-au privit cu sens, comunicând la un alt nivel. Discuţia purtată în jurul bluzei fusese doar un pretext pentru a-şi transmite subliminal un mesaj profund.
Sub privirile Bătrânicii, Doamnei i-au dat lacrimile. Bătrânica îi comunica aspecte esenţiale numai prin privirea limpede, iubitoare, fermă şi încurajatoare deopotrivă. Când am întâlnit privirea plină de sens a Bătrânicii, ochii mei au fost instantaneu inundaţi de mesajul binefăcător al acestei femei, care nu părea din lumea noastră. Nu avea nimic spectaculos, era de o naturaleţe sublimă şi se comporta nespus de firesc.
Doamna îşi ştergea lacrimile cristaline, în timp ce Bătrânica s-a retras la locul său, lângă fiul atent şi protector care o aştepta, continuând s-o privească cu subînţeles pe Doamnă. Privirea sa nu avea nimic intruziv sau apăsător. Dimpotrivă, simţeai cum tămăduieşte răni. Când s-a retras, urmând să coboare din vagon, a susţinut-o cu privirea-i blândă pe Doamna, până când scările rulante au întrerupt comunicarea, lăsând loc vindecării.
Bătrânica ne-a lăsat pe amândouă cu ochii în lacrimi. Motivele însă diferă. Intuiţia mea spune că Doamna a fost încurajată să depăşească o suferinţă provocată cu ani în urmă, survenită datorită unei experienţe care avea legătură cu o persoană prezentă în viaţa ei în acea perioadă.
Lacrimile mele comunicau uimirea faţă de întâlnirile spontane, în care îngerii iau chipuri umane pentru a ne semnala problemele. Da, cred că unii oameni sunt îngeri.