Într-o societate în care promiscuitatea este comună și frecventă, voi aborda în acest articol relația sexuală dintre soț și soție.
Mi se relatează frecvent în ultima perioadă cum femeile își pedepsesc soții invocând motive religioase pentru a le refuza inițiativa sexuală. Nici bărbații ”dogmatici” nu sunt receptivi la nevoile fizice firești ale soțiilor pentru că este post și nu este permis actul sexual în perioada aceasta. Între a nu fi permis și a nu fi încurajat este o nuanță mult prea ignorată! Citiți cu mai multă atenție Sfânta Scriptură și cărțile duhovnicești (recunosc, unele sunt sever ”dogmatice”, dar știți obiceiul albinei favorite a Sfântului Pavel! 🙂 ).
Biserica ne spune că Iisus vrea de la noi ”milă (citește iubire!), și nu jertfă”, și i-a certat pe oamenii care respectau legea (fariseii), dar iubirea nu se regăsea în sufletele lor. Sigur, e important să ai bun simț în privința frecvenței contactului sexual în perioada postului, însă nu-l supune pe partener la abstinență dacă decizia nu a fost luată împreună cu el. Și chiar dacă ați convenit să vă abțineți, iar soțul tău te dorește în perioada ”interzisă”, nu știu dacă te vei mântui mai sigur după normele legii decât conform celor ale iubirii.
Dorința sexuală este stimulată de comportamentul reciproc al soților și este consecința calității relației conjugale!
Cuvintele înțeleptului Solomon: „Gustă viața cu nevasta pe care o iubești, în tot timpul vieții tale pe care ți-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare” – ne atrag atenția asupra faptului că, în forma sa curată, sexualitatea nu este nicidecum o rușine sau o vină, ci un privilegiu, una dintre bucuriile vieții, liantul vieții și fericirii în căminul conjugal.
Sexualitatea nu constă doar în actul sexual nud, ci este un proces, o simfonie, în care sunt implicate toate dimensiunile celor doi soți, întreaga lor ființă, care devine ”una”. Astfel, dincolo de biologic, organic, sexualitatea are dimensiuni complexe care se regăsesc în plan psihologic, social, cultural, moral și spiritual. Prin sexualitate se stabilește o relație profundă între cei doi parteneri, fără ca aceștia să devină obsedați de ea.
Sexualitatea nu se reduce la actul sexual în sine, ci este o bucurie care conține, pe lângă plăcerea fizică – deloc de neglijat – fericirea pe care ți-o dă dragostea autentică, puritatea, onestitatea, încrederea, sentimentul apartenenței, siguranței și aprobării lui Dumnezeu.
Asist de multe ori neputincioasă la o efeminizare a bărbaților și la masculinizarea femeii. Să ne reamintim care sunt trăsăturile definitorii ale ambelor sexe și dacă am fi mai conștienți de armonia care a existat în cuplurile care au păstrat aceste însușiri nealterate (însă flexibile), poate ne întoarcem la vechile obiceiuri care sunt în natura noastră.
Puterea bărbatului constă în cunoaștere și în capacitatea de a fi cap al familiei, deci responsabilul și protectorul ei. Puterea femeii e gingășia și capacitatea de a-l face pe soțul ei să se simtă apreciat, dorit, respectat și iubit. Femeia care iubește îi arată iubitului ei o deplină încredere, îi împărtășește sentimentele, dorințele, bucuriile și temerile sale. Bărbatul care iubește îi împărtășește grijile și amărăciunile sale și se sfătuiește cu consoarta sa în luarea deciziilor.
Însușirile frumuseții feminine: bunătate, cumpătare, responsabilitate, sinceritate, empatie, răbdare, calmitate, expresivitate, intuiție, creativitate, senzualitate și capacitate mare de a iubi.
Însușirile frumuseții masculine: putere, dinamism, responsabilitate, rațiune, impulsivitate, capacitate mare de analiză, sexualitate, hotărâre, ambiție.
O dragoste este curată numai prin responsabilitate și libertate
Așadar, relațiile conjugale s-ar potența mai mult spre armonizare dacă bărbatul ar reînvăța să-și manifeste masculinitatea, iar femeia ar fi feminină în relație cu el, nu concurenta lui în lupta spre succes.
Sfântul Apostol Pavel arată în Epistola către Efeseni că multe dintre problemele căsniciei pot fi rezolvate dacă bărbatul își iubește într-adevăr femeia, și femeia își respectă bărbatul!
Înțelept este acela care nu reproșează, nu ispitește, nu-și amintește momentele neplăcute, ci cel care iartă și este în stare să-și amintească propriile greșeli.
Adesea considerat un subiect tabu, problemele sau tulburările de natură sexuală sunt primele care conduc la dezacord marital. Primul care apare este conflictul, ceea ce generează mânie, dezamăgire, resentimente, teamă, tensiune, condiții în care satisfacția sexuală sau relația sexuală reciproc satisfăcătoare nu mai are loc. Indiferent care apar mai întâi, problemele sexuale sau maritale, este clar că sexualitatea și mariajul se condiționează reciproc.
Biserica creștină promovează, în conformitate cu voința lui Dumnezeu, castitatea premaritală și fidelitatea conjugală.
O condiție și un criteriu care promovează și favorizează o sexualitate fericită este monogamia: virginitatea psihică, morală și spirituală. Principiul monogamiei nu este o restricție, ci un secret al fericirii și plăcerii autentice. Am întâlnit multe persoane care regretă enorm că au avut mulți parteneri sexuali, că s-au uitat la filme deochiate și că au experimentat multe practici sexuale. Se simt întinate și va trece mult timp până când vor scăpa de urmările acestor experiențe. Am cunoscut însă și persoane în viața cărora soțul/soția a fost singurul partener sexual, această alegere fiind ulterior regretată. Experiența restrânsă în legătură cu satisfacerea nevoilor sexuale ale corpului îi este imputată persoanei iubite, neglijându-se că, în atingerea plăcerii, implicarea ar trebui să fie reciprocă. Altminteri distanța emoțională afectează uneori iremediabil relația dintre cei doi soți.
Obstacolele sexualității normale: ignoranța, rușinea, teama, vinovăția, suferințe organice, lipsa iubirii, infidelitatea, egoismul, impotența și frigiditatea, timiditatea excesivă, vulgaritatea, rutina, oboseala, lipsa de tact și răbdare, tulburări de orientare sexuală.
Problemele de natură sexuală au conexiuni puternice, care nu pot fi ignorate. Sexualitatea este ceva minunat de care toți oamenii se pot bucura, fără să renunțe la demnitatea lor de persoane. Dacă te confrunți cu una dintre problemele enumerate mai sus, comunică-i partenerului tău ceea ce te împiedică să te bucuri de relația voastră sexuală, și dacă nu găsiți împreună o soluție, căutați-o în exteriorul cuplului apelând la părintele duhovnic sau la un specialist în probleme de natură sexuală.