Viața ca rugăciune

Cum păcătuiești în rugăciune?

Așa a sunat inopinanta întrebare care mi-a fost adresată aseară. În mod automat au început să mi se perinde în minte gândurile pe care le rostesc în Sfânta Taină a Spovedaniei. Înainte să formulez un răspuns clar, companionul meu a început să-mi dezvăluie observațiile sale juste despre persoanele care țin toate posturile, participă la Sfintele Taine, au o pravilă de rugăciune, însă greșesc grav în relația cu părinții și cu semenii lor.

Apoi discuția noastră a continuat în direcția aceasta, însă ceea ce vreau să vă împărtășesc este faptul că există oameni în afara bisericii care se raportează la rugăciune într-un mod cu adevărat profund. Prietenul meu se raportează la rugăciune sub forma continuă a unui stil de viață! De altfel, sunt multe lecții pe care le-am învățat de la oamenii care nu se declară credincioși, însă își trăiesc viața cu o mare capacitate de asumare și un nivel înalt de moralitate.

Așadar, vă încurajez să renunțați la prejudecățile pe care le aveți conform căreia cine nu este parte a Bisericii, nu este o persoană demnă de consultat în situații de natură interpersonală sau ființială. Vă pot contrazice cu multe exemple. Și-n plus, ceea ce te mântuiește sunt faptele din timpul vieții, nu rugăciunile spuse formal și nici numărul slujbelor la care ai participat. Desigur că rânduiala bisericească este importantă, în măsura în care contribui la schimbarea ta lăuntrică, conlucrând cu harul pe care îl primești prin Sfintele Taine.

De asemenea am mai constat că unele persoane trăiesc mult mai ortodox decât cele care se declară credincioase. Persoanele acelea ajung la adevăruri esențiale și tot ceea ce le lipsește este rânduiala bisericească, pe care și-o pot însuși mult mai facil decât persoanele care încep de la formă ca să ajungă la scopul trăirii duhovnicești.

• De câte ori vi s-a întâmplat să vă spuneți rugăciunile doar ca să puteți adormi cu conștiința responsabilităților îndeplinite, ci nu în urma unui raport de comuniune intimă și inefabiă cu Dumnezeu?
• De câte ori reușiți să nutriți gânduri frumoase și binevoitoare pentru semenii voștri (mai ales cei care v-au tulburat pe parcursul zilei), în timpul rugăciunilor?
• De câte ori aveți conștiința în timpul rugăciunii că sunteți în fața Persoanei lui Dumnezeu (ci nu a unui Dumnezeu abstract) și vă rugați atât de intens încât harul Sfântului Duh cuprinde inima voastră?
• De câte ori i-ați mulțumit din tot sufletul Domnului pentru ceea ce v-a dăruit astăzi?
• De câte ori v-ați cerut iertare cu o pocăință reală pentru faptele voastre?

Câți teologi nu am întâlnit care judecă acerb oamenii, care clevetesc, mint, sunt violenți, au nenumărate adicții și se consideră superiori oamenilor morali! Amintiți-vă, fiecare dintre noi avem calea și lucrarea noastră de îndeplinit în lume. Nu știm noi pe cine va mântui Domnul și ce suflet se va pierde. Să fim deci resposabili pentru ceea ce se află în ograda noastră și, dacă putem, să ne rugăm pentru aproapele!

Suntem liberi să facem orice pe pământul acesta. Dar, pentru orice faptă a noastră, vom răspunde. Cândva vom fi confruntați cu noi înșine și cu ceea ce am făcut în viață. Și nu ne vom mai putea eschiva în niciun fel.

Există în viața noastră întrebări esențiale la care căutăm răspuns. O astfel de întrebare a devenit pentru mine: Cum păcătuiești în rugăciune?, întrebare care mă va însoți tot timpul. O altă variantă a acestei întrebări, pentru necredincioși, ar putea suna astfel: Cum îți trăiești viața? Care sunt lucrurile cele mai de preț pentru tine în viață (acel “timiotaton” despre care v-am vorbit într-un articol anterior. Pe scurt, cele mai importante aspecte ale vieții sunt bucuria, prietenia, iubirea, binele făcut în mod gratuit, iertarea, liniștea și împăcarea pe care le simți când stai cu tine însuți).

Din cauza lipsei de curaj, implicit de asumare, nu ne raportăm la timpul pe care Dumnezeu ni l-a oferit în dar, ca la un prețios cadou de care dispunem și care, de fapt, reflectă oglinda propriei noastre vieți. Deci, tu cum păcătuiești în rugăciune?

O viață bine trăită se bazează pe întrebări bine formulate. Sau, cum se spune în Ortodoxie: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească.”