Spiritualitatea – între iluzie și realitate

Spiritualitatea este perceputa de anumite persoane ca fiind separata de concret, de nevoi materiale, suferinta, disciplina si principii sau dogme. Lumea spirituala iti ofera acceptare si iubire nelimitata, insa nu chiar neconditionata. Dumnezeu vrea inima noastra. Adica, sa cautam intai “Imparatia cerurilor” si “apoi toate celelalte vi se vor adauga”, dupa cum Insusi Iisus ne asigura. Hristos sta la “usa inimii noastre si bate” pana cand ne hotaram sa-I deschidem.

Dumnezeu are nevoie de credinta noastra pentru a ne putea ajuta, “este o impreuna lucrare.” Sigur ca Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la noi si El poate orice, insa ne-a inzestrat cu liber arbitru si respecta acest dar, chiar daca noi nu-L folosim in avantajul nostru.

Parintele Arsenie Papacioc afirma: “Credinta nu inseamna un lucru care sa sune ca un clopotel, degeaba. Sa sune ca un clopotel care sa te miste continuu. Asta inseamna credinta in Dumnezeu, Care este iubitor dincolo de inchipuirea omeneasca si ingereasca. Dar este si Drept si nu poate sa te salveze fara tine. Doreste foarte mult ca tu sa ai meritul ca ai vrut, ca ai mers pe picioarele tale.”

Am intalnit frecvent persoane care fie sunt doar in lumea materiala, fie aspira doar la lumea spirituala, traind printre oameni si nu in manastire. Parerea mea este ca nu poti trai impacat in lume ca persoana spirituala fiind complet despartit de lumea materiala, oricat te vei stradui. Mai bine, canalizeaza-ti energia, efortul si resursele interioare pentru a dobandi o pace interioara, o stare de rugaciune continua, ceea ce nu exclude activitatile zilnice, impacand cele doua lumi. Asa cum creierul are doua emisfere, corpul are in componenta sa doi ochi, doua maini, doua picioare, doi plamani, doi rinichi si convietuiesc armonios, la acest stadiu e necesar sa ajungem si noi – sa fim persoane spirituale traind in realitatea concreta a lumii.
Persoanele care au chemare sa devina calugari sau maici intra in alta categorie si le innobileaza alt gen de preocupari si lucrare duhovniceasca. Este esential sa nu fugim de lume mergand in manastire pentru a ne refugia. Acesta este insa un subiect despre care voi scrie in viitor: motivatia alegerii unei vieti monahale.

Iti doresti o ordine si disciplina in lume →  fii atent la ordinea din mintea ta, din casa si locul in care lucrezi, si la relatiile tale cu ceilalti, dar si la relatia cu tine insuti/insati.

Vrei sa iti hranesti sufletul → incepe sa-i dai si trupului mancare mai sanatoasa si mai putina, nu-l mai imbuiba cu carbohidrati si dulciuri.

Esti preocupat/a de viata viitoare → da-i un sens vietii acesteia si fa-o sa conteze. Lasa ceva valoros in urma ta. Alege o profesie potrivita personalitatii tale, ajuta-i pe cei care au nevoie de tine si iti solicita ajutorul, educa-ti frumos copilul, dezvolta-te si imbatraneste frumos.

Realitatea vietii noastre este data de actiunile noastre. Nivelul de spiritualitate real, nu cel dorit sau afisat, se reflecta in comportamentul nostru.

Un aspect neglijat de persoanele care nu au o practica religioasa minimala este faptul ca asteptarile de la persoanele crestine sunt mult disproportionale cu slabiciunile lor umane, neputintele, defectele si patimile cu care se lupta. Credinciosii nu sunt mai fericiti, cu mai multe impliniri ca alti oameni, ci accepta cu mai multa seninatate si tarie incercarile vietii, pastrandu-si linistea sufleteasca prin contactul cu Divinitatea.

Nevoia de spiritualitate, de Prezenta Lui Dumnezeu in inimile, mintile si vietile noastre a devenit tot mai stringenta si ne face sa ne intoarcem la simplitate, la natura noastra fundamentala si sa dam artificialul de-o parte si, mai ales, sa ne reintoarcem la Creatorul nostru. Dumnezeu sa ne calauzeasca si intareasca pe drumul spiritual al fiecaruia.