Familiile monoparentale sunt tot mai numeroase în societatea contemporană. Lipsa unui părinte se poate datora decesului acestuia, alegerii unei persoane de a deveni părinte unic, însă de cele mai multe ori se datorează divorțului sau separării partenerilor care până nu demult formau un cuplu. Cele mai frecvente familii monoparentale sunt formate din mame-copii, mai puțin din tați-copii, pentru că aceștia aleg să se recăsătorească în scurt timp de la separare. Pentru că nu am întâlnit în cabinet, încă, tați care să-și crească singuri copiii, mă voi referi în continuare la mamele singure, însă sugestiile mele pot fi aplicate și de către tații singuri.
Am cunoscut multe mame suprasolicitate care adoptă și rolul tatălui în familie încercând, și rareori izbutind, să “țină loc și de mamă și de tată” fără să creeze tensiuni interioare atât la ele, cât și copiilor. Ele au tendința de a deveni mai autoritare, uneori chiar rigide în aplicarea regulilor, pentru a suplini lipsa tatălui. Altele se lasă mult prea ușor manipulate de copiii lor renunțând la regulile pe care le-au stabilit “pentru a nu simți copilul absența tatălui său.”
De asemenea, un risc mare este transformarea relației parentale într-una de parteneriat sau de prietenie, mai ales dacă există un copil unic în familie. Acest risc este frecvent și în familiile în care tatăl este prezent, dar nu prea implicat. Mama îi face confidențe copilului și îi cere să se comporte mai matur decât poate. Adesea se ajunge ca relația parentală să imite relația conjugală, mama imputându-i copilului: „Semeni leit cu taică-tu. Am crezut că scap de el, dar degeaba l-am lăsat că te-am luat pe tine.” În timp, copilul ajunge să se îmbolnăvească, mai ales de afecțiuni ale pielii, deoarece a trebuit să îmbrace altă piele, nu a fost lăsat în a lui. Ajunși la vârsta adolescenței, acești copii întâmpină probleme de identitate: fetele îți vor respinge mamele, și astfel propria feminitate datorită procesului de identificare, iar bărbații nu vor ști cum să se poarte din cauza absenței sau neimplicării modelului masculin. De asemenea, vor exista lacune și în spațiul intimității conjugale ulterioare ale copiilor deveniți adulți pentru că nu au avut un model de comportament în cuplu.
Se cunoaște faptul că mamele singure prezintă o incidență mai mare a depresiilor, anxietății, fobiilor și a consumului de substanțe care creează dependență. Copiii lor vor fi adesea co-dependenți.
Procentul de eșecuri în a doua căsnicie este mai mare decât în situația primei căsnicii. Încurajările apropiaților care împărtășesc statutul spre care te îndeamnă: “O iei de la început” sau “Vei fi mai liniștită” nu fac decât să te influenteze, dacă le permiți, cu propriile lor percepții și proiecții, însă tu reflectează bine dacă ți-ai putea crește copilul cel puțin la fel de bine singură.
Copiii crescuți în familii cu ambii părinți, chiar dacă aceștia nu s-au înțeles grozav, au mai puține probleme de relaționare decât copiii proveniți din familii monoparentale. Desigur, există și situații când divorțul este singura opțiune din cauza violenței sau abuzului emoțional constant, ceea ce amenință sănătatea și stabilitatea psihică a copiilor.
Clarifică-ți expectanțele de la partener împreună cu el, nu visa romantic la o căsătorie ideală fără să depui eforturile necesare.
Nu te considera victima soțului tău
Le spui apropiaților tăi că nu face decât să meargă la serviciu în timp ce tu ești compleșită de respnsabilități? O abordare constructivă a frustrărilor este să găsești modalități prin care să-l implici în creșterea copilului, atât ca ajutor în unele activități casnice, cât mai ales în relația cu copilul.
Nu-l vorbi de rău pe tatăl copilului în prezența acestuia
Copilul face parte din amândoi și îi creezi conflicte interioare dacă-i ceri să-ți împărtășească opinia, suferința, doleanțele și frustrările cauzate de fostul soț, eternul tată al copilului tău. El are o relație de atașament și de iubire diferită de a ta cu acea persoană. Este dreptul lui să se raporteze altfel la tatăl lui, „să-l privească cu alți ochi.” Este sănătos pentru el să fie diferit de tine, să nu simtă ceea ce simți tu, să nu trăiască precum o faci tu.
Stabilește limite împreună cu copilul tău, dacă este suficient de mare, urmărindu-le cu perseverență și grijă
Relația apropiată dintre voi se referă la sentimentul de înțelegere, empatie, compasiune și căldură pe care i le dăruiești, dar nu înseamnă că sunteți egali. Copilul tău are nevoie de limite și atitudini pozitive ca să-i devii un reper valoros în viață.
Construiește prietenii pe care să te poți baza la nevoie
Prietenii sunt esențiali ca să nu ajungi în situația în care-i soliciți copilului tău să-ți fie confident.
Creează un cămin afectuos și stabil
Hrănește-ți copiii și cu bucurie, afecțiune și compasiune, nu numai cu mâncare. Stabilitatea poate fi obținută printr-un program care nu înseamnă rigiditate, însă nici dezorganizare. Organizeaza timpul copilului tău, însă lasă loc pentru joaca liberă sau activități imprevizibile. Stabilitatea este obținută și printr-o educație convergentă. Copilul nu este bulversat de contradicțiile educaționale ale părinților săi, de aceea este important să comunici cu fostul soț despre anumite aspecte ce privesc regulile și limitele aplicate copiilor voștri, ca să nu pară că tu ești “agresorul” și el “salvatorul” copiilor.
Cere ajutorul celor apropiați
Când simți că ai nevoie de o pauză, solicită ajutorul celuilalt părinte atunci când se poate, părinților tăi, fraților sau prietenilor în care ai încredere că s-ar descurca împreună cu copiii tăi. Nu te neglija, ai nevoie de o sursă afectivă sau relaxantă cât se poate de des. Nu evita să ai companie, nu te centra pe singurătate. Invită-ți prietenii în căminul tău. Copiii au nevoie sa interacționeze cu persoane diverse și mai ales, au nevoie să te vadă pe tine făcând ceea ce le ceri lor: să socializeze, să citească, să aibă grijă de spațiul lor personal, să spună rugăciunea înainte de culcare, să fie activi și darnici, etc.
Organizează „ședințe de familie”
Invită-i pe copiii tăi să se exprime fără teamă, fără să-i critici sau judeci. Câștigă-le încrederea și construiește o relație bazată pe respect, acceptare, cooperare, onestitate, comuniune și dragoste.
Ai nădejde în pronia lui Dumnezeu
Învață-l și construiește în sufletul copilului tău cele mai prețioase sentimente existente: CREDINȚA si DRAGOSTEA de Dumnezeu. Daca pui bazele identității sale „de piatră”, că este copil al lui Dumnezeu, și îi oferi un exemplu de viață creștină, copilul tău va purta mereu pecetea aceasta în suflet, chiar dacă va avea suișurile și coborâșurile sale. La un moment dat se va întoarce la Tatăl lui.