„Grija constitutivă a oricărei vieţi umane este cea a sensului său.” ~ Arthur Schoppenhauer
Întâlnesc persoane care dau impresia că ar avea tot ce şi-au dorit. Au case frumoase, maşini luxoase şi familii armonioase. Şi totuşi simt că le lipseşte ceva. Au alergat după bunuri materiale şi le-au dobândit, au vrut cariere strălucite şi le-au împlinit. Au vrut să iubească şi au reuşit, într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, lipsa împlinirii personale dăinuieşte, mai ales după ce copiii au crescut şi au vieţile lor personale, departe de căminul parental. Au ajuns în punctul vieţii lor în care se întreabă ce au ratat, lista aspiraţiilor fiind complet bifată.
Am cunoscut şi oameni care îşi pun propria viaţă în pericol pentru a-i descoperi sensul sau pentru a-şi descoperi puterea personală.
Rătăceşti într-o stare fără repere când pierzi sensul. Trăieşti cu bucăţi din prezent. Te transformi într-un prizonier al trecutului, al prezentului sau al viitorului, alimentându-ţi perpetuu reveriile, iluziile sau dezamăgirile.
Psihiatrul Viktor Frankl spunea că sunt trei mari căi prin care putem da un sens vieţii:
- Prin ceea ce dăm lumii, adică prin creaţie: muncă, activitate artistică, copii
- Prin ceea ce luăm de la lume: experienţele pe care le trăim şi întâlnirile pe care le avem
- Prin felul cum acţionăm atunci când viaţa ne trimite încercări absurde
Cu toţii traversăm perioada întrebărilor existenţiale. Unele persoane caută sensul în procreere, în acte artistice sau ştiinţifice, în dobândirea confortului material sau în hedonism. Sunt şi persoane care caută sacrul pentru dobândirea sensului existenţial. Ateii îl caută în marile ideologii. Dar când acestea se destramă, depresia este ineretă dând sentimentul inutilităţii.
Pentru mulţi oameni viaţa este o serie de oportunităţi unice prin care îşi validează competenţa transformându-se în „diletanţi oportunişti”. Sunt persoanele care reacţionează la stimulii mediului înconjurător, neavând antrenată capacitatea de amânare, de înfrânare în vederea unui scop mai înalt, ceea ce le-ar antrena şi discernământul. Persoanele care nu-şi pot spune „NU”, care duc o existenţă răsfăţată sau rutinată au nevoie de risc ca valoare de iniţiere. În psihologie se cunoaşte faptul că terorişii au fost oameni cocoloşiţi sau abuzaţi. Psihologii ştiu că răsfăţul poate fi la fel de dăunător ca abuzul. Există o manieră de a fi viu, fără a fi uman.
Pentru mine, sensul existenţial se reduce la a te mişca liber în voia lui Dumnezeu. Acest lucru presupune să trăim autodepăşindu-ne. Nu există limite ale iubirii, bunătăţii, profunzimii, calităţii exegezei, răbdării, discernământului, nădejdii, sensibilităţii. Le poţi perfecţiona câte puţin în fiecare zi. Alegând frumosul te înnobilezi! Frumosul se numeşte de multe ori „celălalt”, „conştiinţă” şi, mai ales, „Dumnezeu”!
Fără ceva sau cineva exterior ţie nu există sens. Omul nu este făcut să trăiască pentru el însuşi. Oamenii care se aleg ca scop în viaţă sunt cei mai vulnerabili şi nefericiţi în esenţă. Relaţiile cu oamenii fac parte din bogăţiile noastre cele mai de preţ. Deci, faceţi cea mai valoroasă investiţie cu putinţă: construiţi relaţii armonioase cu cei din jurul vostru pentru că astfel vă veţi regăsi integralitatea fiinţei voastre.
Sensul presupune o direcţie constantă, atemporală şi se alimentează cu scopuri, însă nu se confundă cu acestea. El apare atunci când dragostea şi vigilenţa se reunesc.
„Sensul vieţii constă în eternizarea persoanei.” ~ Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
„Scopul vieţii e dezvoltarea sinelui.” ~ Oscar Wilde
„Arta nu ne învaţă nimic cu excepţia sensului vieţii.” ~ Henry Miller
„A fi religios înseamna a fi găsit un răspuns la întrebarea: Care este sensul vieţii?” ~ Albert Einstein
„Fiecare om îşi caută sensul vieţii cu zona corpului care îi este mai la îndemână.” ~ Vasile Ghica
„Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa dorinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii.” ~ Valeriu Popa
„Am crezut că sensul vieţii este chiar viaţa. Acum nu mai sunt sigur.” ~ Octavian Paler
„Scopul vieţii omeneşti este dobândirea Duhului Sfânt.” ~ Sfântul Serafim de Sarov